3 produse care să nu îți lipsească în sezonul rece

De câte produse avem nevoie în sezonul rece pentru ca frumusețea noastră să nu fie pusă în pericol? Nu cred că există un răspuns fix, universal valabil pentru întrebarea asta. Însă, ceea ce îți pot spune este faptul că 3 produse beauty nu ar trebui să îți lipsească în acest sezon: balsamul de buze, crema hidratantă de față și uleiul pentru păr.

Balsamul de buze

Vânt, temperaturi scăzute, aparate de încălzire a spațiilor închise. Da, buzele sunt în pericol. Dacă nu iei măsuri, acestea vor începe să se usuce, să se crape, lucru deranjant dar și ușor de observat de ceilalți. Balsamul de buze pare a avea soluția. Hrănitor dar și cu efect reparator, acesta nu trebuie să lipsească din rutina ta zilnică de îngrijire până la primăvară. Folosește-l atât la ieșirea din casă cât și pe parcursul zilei. Ține cont de factorul de protecție (am mai vorbit despre asta, pielea trebuie protejată nu doar în timpul verii) dar și de ingrediente. Untul de shea, de cacao, uleiul de măsline, glicerina și avocado sunt cele mai hidratante ingrediente pentru care poți opta.

Alegerile mele:

Balsam de buze cu unt de shea, 37.99 lei, L’Occitane – aici

Himalaya balsam pentru buze cu unt de cacao, 9.6 lei – aici

Balsam de buze TONYMOLY Mini lip Balm, 35.00 lei, Sephora – aici

Balsam de buze Balmi Lip Balm Soft Strawberry, 29.00 lei, Douglas – aici

Balsam pentru buze cu miere și musli bio, 22.00 lei, Yves Rocher – aici

Cremă de față hidratantă

Odată cu sezonul rece, mai puțină apă, mai mult ulei este regula care se impune. Cremele alese trebuie să țină cont de tipul tău de ten. Însă, ca o regulă generală, pentru a hidrata cât mai bine pielea, acestea trebuie să conțină o cantitate mai mare de uleiuri. Vorbim de creme care asigură o hidratare intensă, creme ușor grase care previn deshidratarea pe care temperaturile scăzute și vântul o pot provoca, refăcând bariera de protecție a pielii. Din nou factorul de protecție solară nu trebuie uitat dar nici vitaminele C, E care protejeaza tenul de efectele radiațiilor ultraviolete și ale poluării.

Alegerile mele:

Cremă Yves Rocher HYDRA VÉGÉTAL, 35.00 lei, Yves Rocher – aici

La Roche-Posay HYDRAPHASE INTENSE LEGERE, 67.19 lei – aici

Cremă hidratantă Estée Lauder Hydrationist, 200.25 lei, Marionnaud – aici

Cremă hidratantă Pivoine Sublime, 164.00 lei, L’Occitane – aici

Avene Cremă nutritivă compensatoare, 99.00 lei, Farmacia Dona – aici

Uleiuri de păr

Temperaturi scăzute, vânt, alternanța de umiditate, pulovere, căciuli – deloc prietenoase cu părul. Rezultatul nu întârzie niciodată să apară când vine vorba de lucruri mai puțin plăcute. În cazul de față… păr uscat, deshidratat, care se rupe cu ușurință. Vârfuri compromise. Electrizare. Aici vine rolul uleiurilor de păr. Acestea vor hidrata și proteja firul prevenind în același timp electrizarea lui sau diminuând efectele deja produse. În plus, părul va deveni moale, catifelat, strălucitor, mult mai ușor de coafat.

Alegerile mele:

Ulei L’Oreal Professionnel Mythic Oil, 101.00 lei – aici

Moroccanoil Treatment, 446.00 lei – aici

Ulei pentru păr Wella SP Luxe Oil, 55.00 lei – aici

Ulei alb cu efect de netezire – Smooth coat, 58.90 lei, Melkior Professional – aici