Festivalul Brazilor de Crăciun, sau cum toți copiii merită să fie ocrotiți

Se simte deja mirosul brazilor în aer, deși, oficial, încă este toamnă. În atelierele designerilor care participă la Festivalul Brazilor de Crăciun, schițele sunt deja pregătite. Urmează crearea bradului, gestul de bine care va încheia anul și care îi va ajuta pe copii aflați în situație de risc să rămână în școală și să își scrie o poveste cu final fericit. Pentru Omid Ghannadi, Festivalul Brazilor de Crăciun face deja parte din ritualul de sfârșit de an. Designerul Anca Fetcu Lupu are deja o poveste personală, una de bucurie, pe care o va spune prin bradul de anul acesta.

Festivalul Brazilor de Crăciun sau cum toți copiii merită să fie ocrotiți

Pentru Omid Ghannadi, Festivalul Brazilor de Crăciun a devenit un element firesc al sărbătorii, care măsoară și binele pe care l-ai făcut în anul care se încheie. Sincer să fiu, Festivalul Brazilor de Crăciun a devenit pentru mine un ritual care anunță venirea sărbătorilor. Este un eveniment fără de care, probabil, nu aș mai simți cu adevărat atmosfera Crăciunului. M-am obișnuit deja ca înainte cu o zi sau două de Crăciun să primesc o scrisoare, fie din partea unor copii beneficiari ai evenimentului, fie de la organizatori, o scrisoare care de fiecare dată îmi aduce un sentiment de împlinire și mă face să simt că am încheiat cu bine anul ce se sfârșește”, povestește el.

Anca Fetcu Lupu, aflată deja la a treia participare la Festivalul Brazilor de Crăciun, a desenat deja bradul pe care îl va dedica, și anul acesta, copiilor incluși în programele educaționale ale organizației Salvați Copiii România: De fiecare dată m-am simțit onorată să pot ajuta prin creație demersul extraordinar al Salvați Copiii. Anul acesta, implicarea este cu atât mai personală, cu cât am devenit mamă și privesc copiii din cu totul altă perspectivă. Mai mult, fiul meu s-a născut prematur și a avut nevoie de incubator. Am născut la Maternitatea din Brașov, unde Salvați Copiii a donat cel puțin două incubatoare”, povestește designerul.

Fiecare brad spune o poveste și inspiră o faptă bună

Așa cum fiecare piesă de artă spune, întotdeauna, și o poveste, și bradul pe care Omar Ghannadi îl creează an de an pentru a-i sprijni pe copiii incluși în programele educaționale ale Salvați Copiii România are un mesaj: De fiecare dată am încercat să mă las inspirat de evenimentele actuale din România sau chiar din lume. Mi se pare util ca bradul creat de mine să nu fie doar un simbol al Crăciunului, ci poate chiar o atenționare asupra unui moment sau un gest de omagiu. Deseori bradul meu devine un element fericit abia după ce este licitat și vândut”. De aceea, atunci când se așază la masă pentru prima schiță a bradului care va fi licitat în seara Festivalului Brazilor de Crăciun, Omar Ghannadi recreează, în țesut artistic, o narațiune care să atingă corzile binelui, în sufletul celor care licitează: Mă gândesc la îmbinarea frumosului cu o poveste care să conteze. O poveste care să tezească ceva în mintea și sufletul celor care participă la licitații. O poveste care să nu poată fi ignorată. Pe scurt, un lucru cu impact emoțional”.  O poveste aparte a avut și bradul inspirat din tragedia de la Colectiv, ca un omagiu adus memoriei celor care și-au pierdut viața. Fiecare brad reprezintă pentru mine emoții și o poveste de spus. Categoric, bradul care a fost vândut cel mai scump mi-a adus o împlinire și mai mare. A fost un brad inspirat de memoria celor care au suferit la Colectiv. Nu a fost deloc un brad fericit, dar reușind să strângă atât de muți bani, m-a făcut pe mine și desigur, pe copiii beneficiari lui, tare fericiți”.

Bucurie, energie și viață a vrut să transmită și Anca Fetcu Lupu, prin bradul pe care îl creează chiar zilele acestea: Până la urmă, Crăciunul celebrează nașterea lui Iisus, cel mai mare motiv de bucurie pentru creștinism. Bradul se numește Fiesta și abia aștept să îl dezvălui”.

Arta e și despre societate. Fiecare artist poate lupta pentru binele din societate. 

Pentru Omar, Festivalul Brazilor de Crăciun este un moment esențial al sărbătorilor de iarnă și al bilanțului de final de an: Pentru mine, toată perioada de Crăciun inspiră soarele de după furtună. O perioadă în care ne punem în față ceea ce am reușit sau nu am reușit să realizăm în timpul anului. Fără să am o legatură religioasă, aș putea spune că perioada Crăciunului îmi aduce liniște sufletească. Nu în ultimul rând, este acea perioadă când pot să mă bucur cu adevărat de familia mea”. Dacă îl întrebi de ce răspunde an de an apelului Salvați Copiii, răspunsul este: Pentru că ne dorim să se schimbe ceva în bine în România și în primul rând trebuie să investim în educația copiilor, în speranța că ei vor fi mai înțelepți decât suntem noi ți vor avea posibilitatea de a construi o lume mai bună decât am reușit noi să o facem pentru ei”.

Crăciunul s-a transformat de-a lungul timpului într-o sărbătoare mai degraba laică decât religioasă. Pentru mine înseamnă familie, căldura casei, zarvă și pregătiri, emoții de copii, mese, cozonaci și mai multă bunătate”, povestește Anca Fetcu Lupu. Și pentru ea, artistul este legat de societatea în care trăiește: Este natural ca artiștii să sprijine orice cauză de acest tip, pentru că numai prin bine și frumos putem schimba ceva”.

Festivalul Brazilor de Crăciun este un eveniment anual organizat de Salvaţi Copiii România, în cadrul căruia are loc strângerea de fonduri şi care are ca centru de interes o licitaţie specială de brazi de Crăciun, creaţi exclusiv pentru această ocazie de către designeri români.

Până acum, la cele 16 ediţii ale Festivalului Brazilor de Crăciun, Salvaţi Copiii a strâns fonduri în valoare de 3.874.100 euro şi a reușit astfel să ofere asistenţă pentru 28.195 de copii: 6.556 de copii au participat la Grădiniţele Estivale, 18.008 copii au fost incluşi în programul Școala după Școală, iar 3.631 de copii au luat parte la programul A Doua şansă. La ediția din 2016, din licitația celor 27 de brazi creați special pentru acest eveniment, din biletele de tombolă și din sponsorizări au fost colectate fonduri în valoare totală de 520.000 de euro. Suma obţinută este dublă faţă de cea strânsă în 2015, de 250.000 de euro.

Mai multe informații despre festival, aici.

Categorii Lifestyle