Ce designeri semnează ținuta de logodnă a lui Meghan Markle și de unde poți cumăra piese similare

Mai ții minte „efectul Kate”? A început în momentul în care Prințul William și Kate Middleton și-au anunțat logodna. Kate a purtat o rochie bleumarin creată de labelul londonez Issa, și, la numai câteva ore după ce imaginile cu cei doi au început să circule pe internet, rochia deja era sold out pe site-ul brandului.
De atunci, cam orice ar purta Kate devine instantaneu ceva ce își dorește toată lumea. De la pantofii nude LK Bennett (printre piesele ei preferate, pe care le poartă des), și până la un colier Zara ale cărui stocuri au fost epuizate la nivel internațional după ce Kate a fost fotografiată purtându-l, efectul de „vreau să arăt ca o prințesă” are o putere impresionantă.
Iar acum că Meghan Markle urmează să facă oficial parte din Familia Regală, piesele pe care le poartă vor deveni la fel de râvnite precum în cazul lui Kate.
„The Meghan effect” a început cu ținuta pe care actrița americană a purtat-o acum două zile, când a fost anunțată oficial logodna sa cu Prințul Harry.

În apariția pe care cuplul a făcut-o în Grădinile Sunken, Meghan a purtat un trench coat semnat de labelul canadian Line The Label. În numai câteva minute, trench coat-ul a fost sold out atât pe site-ul brandului cât și pe platforma online farfetch.com unde mai era disponibil pentru achiziție.
Dacă îți face și ție cu ochiul trench-ul Meghan (da, între timp a fost redenumit în cinstea viitoarei ducese), îl vei putea cumpăra destul de curând, contra sumei de 750 de dolari - brandul a anunțat că va reînnoi în scurt timp stocul.
Alternativ, poți găsi variante similare:
Rochia care se întrevedea pe dedesubtul trench coat-ului a fost dezvăluită câteva ore mai târziu, când Meghan și Harry au apărut într-un interviu televizat - este vorba despre o creație P.A.R.O.S.H (epuizată, bineînțeles) în valoare de 490 de euro. Nu se știe încă dacă sau când stocul va fi reînnoit în cazul rochiei, însă poți opta pentru variante similare, precum cele de mai jos:
Bineînțeles, un detaliu important ce a fost imediat remarcat este inelul de logodnă - e creat chiar de către Harry, și include un diamant din Botswana și două diamante din colecția personală a Prințesei Diana, despre care US Weekly relatează că ar fi făcut parte dintr-o broșă.
Cât despre restul detaliilor ținutei lui Meghan din ziua logodnei - cerceii sunt semnați de labelul Birks și au o valoare de 960 de euro, iar pantofii provin de la un brand foarte populari în ultimii ani - Aquazurra (sunt, după cum te-ai putea aștepta, sold out).


Experții sunt de părere că Meghan ar putea avea chiar mai multă putere decât Kate Middleton în ceea ce privește influențarea publicului - un semn prevestitor ar fi faptul că un brand de ochelari de soare a înregistrat o creștere a vânzărilor în valoare de 1000% după ce Meghan a purtat o pereche de ochelari creată de ei la un eveniment din luna septembrie.