Premiile BAFTA 2018: imagini, momente importante și câștigători

Seara trecută, la Royal Albert Hall din Londra a avut loc ceremonia Premiilor BAFTA 2018, o ediție presărată cu numeroase momente speciale și apariții surprinzătoare.

Ediția a fost prezentată de Joanna Lumley, starul serialului Absolutely Fabulous, care a fost fabulous și în timpul galei. După ce a aplicat puțin ruj folosindu-se de trofeele BAFTA pe post de oglinzi, Lumley a urcat pe scenă și a ținut un discurs care a stârnit un val de aplauze. Pe parcursul serii, ctrița a făcut numeroase glume despre „oamenii faimoși prezenți aici în această seară”, a vorbit despre munca și activitățile Angelinei Jolie, dar a subliniat și importanța locului ales pentru ceremonie, Royal Albert Hall, spațiul în care, în urmă cu 100 de ani, femeilor li s-a acordat dreptul de a vota.

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri a fost cel mai premiat film al serii, obținând principalele trofee de la BAFTA: Cel mai bun film, Cel mai bun film britanic, Cea mai bună actriță în rol principal (Frances McDormand), printre altele. McDormand a urcat pe scenă și le-a mulțumit britanicilor pentru premiu, explicând că nu poartă negru, asemenea colegelor sale care au ales astfel de ținute pentru a susține mișcarea #MeToo, pentru că are o problemă cu ideea de a se conforma. Totuși, actrița a adăugat că este solidară cu inițiativa lor și a vorbit despre modul în care Three Billboards Outside Ebbing, Missouri a influențat protestele față de o altă tragedie: incendiul de la Greenfell Tower din Londra, în urma căruia au murit 71 de oameni. Trei panouri asemănătoare celor din film au circulat prin Londra zilele trecute, în încercarea de a atrage atenția autorităților, care încă nu au găsit vinovați pentru acel incident.

Salma Hayek și-a făcut apariția la BAFTA, unde i-a înmânat trofeul pentru Cel mai bun actor lui Gary Oldman: „În acest an istoric, foarte important pentru femei, eu sunt aici, pe această scenă legendară, pentru a sărbători bărbații”. Actrița s-a jucat intenționat cu emoțiile publicului, așa cum s-a întâmplat și anul trecut la Oscaruri, când La La Land a luat Oscarul în locul lui Moonlight pentru câteva secunde, și a anunțat că Cel mai bun actor în rol principal este… Frances McDormand. În cele din urmă, Gary Oldman a urcat pe scenă.

Chiar dacă au fost premiate filmele anului, seara trecută a fost una… regală. Prințul William și Kate Middleton și-au făcut apariția la ceremonie. Pentru că face parte din Familia Regală, iar opțiunile politice nu pot fi împărtășite, Ducesa de Cambridge nu a putut purta negru la BAFTA, dar a ales o rochie verde creată de Jenny Packham, la care a asortat bijuterii cu smaralde. Chiar și așa, Kate a susținut mișcarea femeilor într-un mod subtil, care să nu interfereze cu regulile Casei Regale, pentru că această culoare a fost folosită și de sufragete în demersul lor, ca simbol al speranței.

Cât despre filmele premiate la BAFTA, mai jos găsiți lista integrală a câștigătorilor.

Cel mai bun film

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Cel mai bun film britanic

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Cel mai bun regizor

The Shape Of Water – Guillermo Del Toro

Cea mai bună actriță în rol principal

Frances McDormand – Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Cel mai bun actor în rol principal

Gary Oldman – Darkest Hour

Cea mai bună actriță în rol secundar

Allison Janney – I, Tonya

Cel mai bun actor în rol secundar

Sam Rockwell – Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Rising Star Award

Daniel Kaluuya

Cel mai bun debut al unui scenarist, regizor sau producător britanic

I am Not A Witch

Cel mai bun film străin

The Handmaiden

Cel mai bun documentar

I Am Not Your Negro

Cea mai bună animație

Coco

Cel mai bun scenariu original

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Cel mai bun scenariu adaptat

Call Me By Your Name

Cea mai bună coloană sonoră

The Shape Of Water – Alexandre Desplat

Cea mai bună imagine

Blade Runner 2049 – Roger Deakins

Cel mai bun montaj

Baby Driver – Jonathan Amos, Paul Machliss

Cea mai bună scenografie

The Shape Of Water – Paul Austerberry, Jeff Melvin, Shane Vieau

Cele mai bune costume

Phantom Thread – Mark Bridges

Cel mai bun machiaj/coafură

Darkest Hour – David Malinowski, Ivana Primorac, Lucy Sibbick, Kazuhiro Tsuji

Cel mai bun sunet

Dunkirk – Richard King, Gregg Landaker, Gary A. Rizzo, Mark Weingarten

Cele mai bune efecte speciale

Blade Runner 2049 – Gerd Nefzer, John Nelson

Cel mai bun scurtmetraj de animație

Poles Apart

Cel mai bun scurtmetraj britanic

Cowboy Dave

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle