Oana Moraru, unul dintre cei mai importanți experți în educație din România, a fost invitata emisiunii live LOVE is Fun, cu Dr. Gaspar și Bogdan (Alistmagazine.ro). Ea a vorbit despre câteva subiecte care interesează majoritatea părinților: educația sexuală în școli, ora de religie, despre învățământul de stat și cel particular, dar și despre cât este de încărcată programa școlară.
Grădiniță de stat sau particulară?
Oana Moraru: Șansele sunt 50%-50%. Depinde ce tip de educatoare nimerește copilul. Am întâlnit copii de la grădinițele de stat care au educatoare foarte bune și copii de la grădinițe private unde situația era alta. Persoana cadrului didactic este cea care contează cu adevărat. Marea problemă pe piața muncii este că nu mai sunt profesioniști, nu mai ai de unde să selectezi.
Este programa școlară o problemă în România lui 2018?
Oana Moraru: NU, conținuturile sunt relativ aceleași cam peste tot, dar modul de predare este cel care face diferența. Marea problemă la noi e stilul de predare secvențial-analitic. Școala așa cum se vedea ea, privind dinspre viitor, va renunța total la predarea frontală, pe modul sincron în care profesorul este dirijorul din fața clasei, iar școlile vor ajunge să-și personalizeze stilurile de predare, în vreme ce profesorul va fi doar un facilitator al procesului în sine.
Cu sau fără telefoane mobile în școală?
Oana Moraru: Nu cred că au copiii nevoie de telefoane mobile în școală. De exemplu, la școala noastră, Helikon, avem o regulă clară – prin care este interzisă utilizarea mobilelor în timpul orelor. Cu excepția momentelor în care acestea sunt folosite ca instrument de cunoaștere.
Este necesară clasa 0, pregătitoare?
Oana Moraru: Da. Este necesară, deoarece educația timpurie din România este adesea nepotrivită nevoilor de dezvoltare ale copilului, și în acest caz clasa 0 este zona educațională în care pot fi recuperate întârzierile în educația copilului. Toate statele dezvoltate investesc în educația timpurie a copilului, pentru că o serie de abilități esențiale în viață se cultivă cel mai bine în perioada de preșcolaritate. Noi, din păcate nu avem un program educațional solid pentru grădinițe; încă, în foarte multe instituții educaționale din România, se colorează după contur și cântăm poezioare.
Ce facem cu un elev care nu vrea să învețe?
Oana Moraru: Când ai o problemă de renunțare a copilului față de școală, trebuie să te duci înapoi pe traseul lui educațional pentru a descoperi unde s-a blocat, pentru a evalua ce tip de învățare posedă acest elev și care este cea mai bună strategie prin care poate fi refăcută legătura dintre acesta și procesul de învățare.
Dăm sau nu dăm teme pentru acasă?
Oana Moraru: Copilul din clasele I-IV are nevoie de timp al lui pentru muncă independentă.