Cred că fiecare dintre noi am fost puși, cel puțin o dată pe parcursul vieții, în contextul de a cere iertare sau în cel în care ni se cere iertare. Cu siguranță, în funcție de gravitatea subiectivă a unor situații, fiecare am ales sau nu să iertăm.

Literatura în ceea ce privește psihologia iertării este extrem de vastă, iar conceptul de iertare are nenumărate definiții. Desigur, în funcție de definiția cu care operăm și implicațiile pe care conceptul de iertare le are asupra relațiilor, dar mai ales asupra stării de sănătate emoțională și fizică se modifică.

Lavelock et al. (2015) propun o viziune asupra iertării care implică mai multe aspecte. Modelul lor sugerează că o serie de trăsături de personalitate care predispun individul la “a ierta” și un coping religios funcțional pot crește probabilitatea ca o persoană să ierte, iar de aici, studiile sugerează faptul că iertarea duce la o scădere a numărului de experiențe negative percepute, o scădere a numărului comportamentelor de risc pentru starea de sănătate și o scădere a utilizării mecanismelor de coping disfuncționale (de exemplu consumul de alcool, substanțe etc.). În plus, apare o creștere a numărului de experiențe pozitive percepute și o bunăstare emoțională și o spirituală. Astfel, este destul de limpede că acest concept de iertare are implicații semnificative cu privire la starea de sănătate emoțională, fizică și relațională.

În acesta ordine de idei, doresc să vă invit să fiți mai sănătoși fizic, emoțional, dar mai ales relațional încercând să vă răspundeți la întrebarea de la începutul acestui articol: unde se termină și unde începe iertarea? Cât de mult timp avem nevoie să treacă până vom putea ierta și oare acest timp nu este, de fapt, mai costisitor dacă îl plătim în emoții negative și o situație relațională neplăcută, în gânduri negative cu privire la situația care ne-a rănit și în furie și frustrare care, de fapt, pe termen lung, nu ne ajută ci, mai degrabă, ne încurcă? Și oare, ce ne împiedică, de fapt, din a ierta? Oare niște valori sau principii de viață? Și atunci, valorile noastre de viață nu implică și iertarea? Știu! Discuțiile pot fi multe și direcțiile ei la fel. Însă, cu siguranță știm că iertarea ne ajută mai mult decât ne încurcă și, atunci, vă invit la un exercițiu: gândiți-vă la o persoană care ar vrea să fie iertată de către voi pentru ceva ce a făcut și vă transmite semnale în acest sens, chiar dacă nu vine să vă spună direct acest lucru. Acum imaginați-vă doar cum v-ați simți dacă ați spune la un moment dat: “Hei! Știu că îți pare rău! Și mie îmi pare rău pentru faptul că a apărut această situație între noi! Vrei să bem o cafea să mai povestim despre asta?” Cu siguranță, emoțiile nu sunt toate pozitive și poate se activează iar o doză de furie când vă reamintiți cât de tare v-a greșit acea persoană. Însă relațiile sunt, întotdeauna, cu mai mare potențial decât orgoliile. Poate, în următoarea perioadă, găsiți momentul să și faceți lucrul pe care tocmai vi l-ați imaginat.

Raluca Anton, doctor în psihologie și psihoterapeut relațional recomandat de www.paginadepsihologie.ro.