Trupa Vunk se pregătește să lanseze primul documentar al unei formații românești. Am stat de vorbă cu Cornel Ilie, liderul trupei, care ne-a povestit câte ceva despre cel mai nou proiect- Vunk- jur să spun adevărul? , despre începuturile formației, despre prietenie și momente dificile, căci, nu-i așa, nimic nu este ușor în viață.

Pregătiți primul documentar al unei formații românești. Cum a luat naștere Vunk- jur să spun adevărul? 

Documentarul nostru a luat naștere, mai întâi, din dorința și nevoia de a ne spune povestea, de a ne arăta istoria, exact așa cum a fost ea. Mai apoi, a apărut și gândul că îl facem dintr-o datorie pe care o avem pentru cei mai tineri. Motivația realizării lui s-a schimbat în timp.

Drumul oricărui artist înseamnă un proces, cu mai multe etape, pe care e de preferat să le “arzi”, pentru a evoula. Susținem asta și în documentar, prin poveștile despre greșelile pe care le-am făcut, alegerile bune sau rele, stările și perioadele de neîncredere, momentele de reușite etc.

Principalul scop al documentarului este de a inspira tinerii să nu-și abandoneze pasiunea, să nu cedeze la primele piedici, să lupte, să creadă în ei inșiși și în visul lor.

Care sunt așteptările voastre de la acest proiect?

Cred că va surprinde foarte tare. Avem filmări foarte rare, pe care nu le-am publicat niciodată, din toți anii de la începuturi, când nu aveam de niciunele, aveam improvizate stative de microfoane din crengi de copac, instrumente luate de la casat sau împrumutate de la alții. Sunt filmări de când eram în școală și cântam în grupul școlii, din sălile de repetiții din garaj sau subsolul blocului în care locuiam. Spunem poveștile unor cântece, a unor momente foarte importante pentru noi și spunem tot ce nu am apucat să spunem până acum, din diferite motive, obiective sau nu. Este un documentar cu rating de 16+.

Pentru cei care nu știu, cum s-a născut Vunk? Aveți un om căruia această trupă îi datorează totul?

Toată povestea asta o spunem cu imagini în “Jur să spun adevărul”, dar pe scurt, este o trupă născută din bucuria și joaca a doi copii care s-au împrietenit învățând să cânte. L-am întânit pe Nicu, bateristul trupei, la orele de muzică din clasa a III-a și, amândoi, intram în grupul și corul școlii. De-acolo începând ne-am zis să ne facem trupa noastră și, fără să știm atunci, să trăim din asta și pentru asta.

Pe ceilalți doi prieteni din trupa inițială i-am luat cu noi din motivul cel mai simplu – să ne jucăm împreună. Pe unul dintre ei chiar l-am învățat să cânte la chitară. Trupa noastră s-a născut pur, naiv, dar salvator pentru sufletele noastre.

Au fost și momente grele?

Cel mai greu este când faci alegeri, iar atunci când nici nu ai în jurul tău pe cineva care să te sfătuiască, este și mai și. Grele au fost momentele în care trebuia să descoperim pe propria piele ce trebuie să facem în continuare, de fiecare dată.

Noi am început să cântăm când nu exista industria muzicală de acum, așadar nu exista niciun context în care te puteai promova, nu existau oameni care să știe cum se face treaba asta cu concertele, cu albumele, cu clipurile etc.

Am fost în mijlocul acțiunii și, de multe ori, am provocat acțiunea care a pornit industria muzicală românească așa cum este ea acum, am creat o nișă, am trecut prin toate perioadele de promovare a muzicii pe diferite suporturi audio de la caseta, CD, mp3 la streaming-ul de acum și de fiecare dată ne-am adaptat, am fost în pas cu timpurile sau am inovat pentru piața noastră de-aici.

Care au fost cele mai mari satisfacții de până acum?

Cea mai mare satisfacție rămâne că trăim din ceea ce ne place cel mai mult să facem pe lumea asta. O altă satisfacție uriașă este că nu ne-am pierdut nimic din bucuria pe care o avem atunci când suntem pe scenă, suntem aceeași copii din clasa a III-a, cu spirit curios, dar cu trupuri de adulți.

Ce alte proiecte mai pregătiți anul acesta?

Premiera documentarului este pe 28 mai, la TIFF, dar cu patru zile mai devreme, pe 24 mai, la Arenele Romane, punem în scenă concertul simfonic rock, ‘CAMELEOM”, acesta fiind și cel mai important concert al nostru din acest an, din punct de vedere al conceptului și al producției proprii. Cele mai cunoscute hituri ale noastre, dar și piese nemaicântate până acum în concerte, sunt reorchestrate împreună cu George Natsis, care va și dirija o orchestră de 50 de muzicieni.

Pe 18 iulie suntem la Electric Castel, iar în toamnă plecăm în țară cu turneu de concert simfonic rock.

Cât de mult contează prietenia pentru a menține o trupă ani buni?

Prietenia este importantă în orice ai face. Când o trupă este construită din prieteni, atunci șansele ei de durată sunt mult mai mari. Noi, mai întâi suntem prieteni și, abia pe urmă, colegi de trupă.

A fost o decizie (din punct de vedere muzical) pe care ai regretat-o mai târziu?

Mai multe au fost deciziile pe care dacă le-aș fi luat mai devreme poate ar fi fost mai bine. Nu-mi pare rău de nicio decizie luată. Mă bucur că toate s-au întâmplat așa cum a fost până acum, nu mereu în ritmul pe care mi l-aș fi dorit, ci în ritmul pe care l-a dus mai mult viața, pentru că am învățat foarte multe. Și despre dinamica unei trupe și despre oameni, dar, mai ales, despre mine.

Care este trupa ta preferată? 

Eu rămân fan fidel The Beatles.

Ați stat să numărați câte piese ați cântat în toată cariera voastră de până acum? 

Nu le-am numărat, dar pare o idee bună.