#BeautyNews: Noutăţile săptămânii în materie de beauty

Noutăţile săptămânii

Am început să ne pregătim pentru vară și nu ne referim doar la garderobă când spunem acest lucru. Corpul nostru are nevoie de un plus de îngrijire în această perioadă, mai ales atunci când vorbim despre expunerea îndelungată la soare, care poate fi plăcută, dar în același timp ne afectează atât podoaba capilară cât și pielea. Noutățile săptămânii vin de la brandul Collistar care a lansat un produs menit să alunge vergeturile,în timp ce Jessica Cosmetics ne încântă cu o nouă colecție îndrăzneață de lacuri de unghii, Schwarzkopf ne prezintă brandul Beology  și gama premium pentru îngrijirea părului, iar atunci când vine vorba de relaxare ne întâlnim cu APIVITA, care tocmai a relansat gama EXPRESS BEAUTY. Dacă te-am făcut curioasă, te invit să descoperi noutățile!

Collistar Anti Stretch Marks Concentrate

Collistar inovează gama Pure Actives prin Pure Actives Anti Stretch Marks Concentrate, un produs extrem de concentrat ce imbină trei molecule găsite în mod natural în țesuturile corpului, esențiale pentru elasticitatea și aspectul compact pielii: elastină, acid hialuronic și colagen. Fie că vergeturile sunt noi (roz) sau mai vechi (albe), acest concentrat stimulează producția de noi fibre de elastină pentru a ajută la repararea daunelor.

Conține, de asemenea, Colagen, pentru a sprijini si  preveni lăsarea țesuturilor și apariția vergeturilor și elastină, o proteină ce reprezintă principalul element de legătură între fibrele țesuturilor, asigurându-le elasticitatea.

Pielea afectată de vergeturi trebuie, de asemenea, să fie hidratată și hrănită. Pentru a livra substanțele în țesuturi și a-i spori eficiența, aceste trei substanțe active se alătură mixului de ulei de migdale dulci, unt de Shea și Jojoba, combinat cu vitamina E.

Această emulsie delicată conține atât acid hialuronic cu greutate moleculară mică pentru hidratarea suprafeței, cât și fragmente ale aceleiași molecule pentru restructurarea în profunzime.

Jessica Cosmetics Gypsy Spirit Collection

Jessica Cosmetics lansează colecția de vară 2018, Gypsy Spirit Collection. Șase lacuri de unghii în culori vibrante, perfecte pentru o manichiură strălucitoare de vară. Gypsy Spirit Collection se adresează spiritelor libere, exploratorilor care își urmează propria cale si celor care gândesc liber și se lasă purtați de emoții.

Gypsy Spritit Collection de la Jessica Cosmetics îți oferă culorile ideale pentru o vară în care te conectezi cu spritul tău nomad.

Beology: Reparare, Hidratare si Netezire

Schwarzkopf introduce pe piață un nou brand destinat îngrijirii părului. Beology este prima gamă premium de îngrijire a părului de la Schwarzkopf, cu ingrediente de calitate superioară – extract din profunzimea mării și alge antioxidante. Beology se mândrește cu trei game menite să satisfacă diferite nevoi ale părului: Reparare, Hidratare și Netezire.

Cele 3 șampoane, precum și balsamul purificator din gama Netezire sunt fără surfactanți de sulfat. Astfel, acestea curata delicat, au un nivel scăzut de spumă și sunt recomandate mai ales persoanelor care își spală zilnic părul sau au scalpul sensibil.

Beology lansează și câteva produse inovative, precum două bi-serumuri din gamele Reparare și Netezire, care au două compartimente diferite, astfel ingredientele se combină în palmă și apoi se aplică pe păr, fără a se clăti.

Un alt produs interesant este balsamul purificator din gama Netezire, care se folosește o dată la 2 săptămâni, în locul samponului.

Gamele premium Beology se găsesc în magazinele DM si în magazinele tip hypermarket Carrefour.

APIVITA EXPRESS BEAUTY

APIVITA reintroduce gama EXPRESS BEAUTY, ce conține exfoliante și măști pentru ten și păr, inspirate din bogăția zonei mediteraneene și bazate pe modelul nutrițional cel mai sustenabil și mai echilibrat: dieta mediteraneană.

Cu până la 98% ingrediente naturale, produsele noii game EXPRESS BEAUTY sunt îmbogățite cu extracte prețioase de fructe și legume din dieta mediteraneană, cu eficacitate dovedită, bogate în antioxidanți, vitamine și oligoelemente. Toate formulele sunt îmbogățite cu 100% uleiuri esențiale organice, care sporesc eficacitatea produselor și revigorează starea de spirit.

La fel ca toate produsele APIVITA, gama EXPRESS BEAUTY nu conține siliconi, parabeni, propilen glicol și uleiuri minerale.

De asemenea, în toate produsele noii game EXPRESS BEAUTY, apa din formula este înlocuită cu infuzie din 3 specii organice de ceai de munte, cu rol antioxidant. Gama contine 21 de măști & exfoliante pentru față și păr bogate în nutrienți si  este disponibilă în magazinul APIVITA din Băneasa Shopping City și în farmaciile Sensiblu.