Wow, wow, wow! În acest moment are loc ceremonia religioasă de la capela St. George, Windsor, iar Prințul Harry și Meghan Markle au adunat o mulțime de A-listers în jurul lor. David și Victoria Beckham, George și Amal Clooney, Elton John, Idris, Elba, Gabriel Macht, Oprah Winfrey, Patrick J. Adams și Troian Bellisario, James Corden, Tom Hardy, James Blunt.
Drumul lui Meghan Markle de la Clivedon House la Windsor a fost unul spectaculos, pentru că mulțimea a așteptat-o cu un entuziasm uriaș. Iar apariția sa de la capelă a fost un moment cu totul incredibil. Meghan Markle a fost însoțită de mama sa, Doria Ragland, până la Windsor, iar apoi a fost preluată de Prințul Charles, care a condus-o la altar. Aceasta a defilat într-o rochie albă, simplă, cu mâneci, creație a casei Givenchy.
Prințul William a stat alături de fratele său până când Meghan a ajuns la biserică și a părut chiar mai emoționat decât Harry – da, am zărit și câteva lacrimi acolo. Același lucru este valabil și pentru mama actriței, care a avut ochii în lacrimi încă de când a coborât din mașină. Un alt moment copleșitor al ceremoniei a fost cel în care sora Prințesei Diana, Lady Jayne Fellowes, care a ținut un discurs minunat imediat după ce Harry și Meghan au spus DA.
După cununia religioasă de la Windsor se va încheia, iar Prințul Harry și Meghan vor porni într-o plimbare cu trăsura prin oraș pentru a saluta mulțimea.