Ce mai înseamnă instituţia căsătoriei? Câte dintre regulile de odinioară ale unei relaţii… convenţionale se mai păstrează? Ce vor, de fapt, femeile, astăzi, când vorbesc despre o familie, soţ şi copii? Psihologul György Gáspár explică.

Îndrăznesc a spune că meseria de psihoterapeut este una dintre cele mai cool profesii, pentru o minte curioasă și dornică să parcurgă cu tenacitatea traseul de deslușire al complexității umane. Într-o zi obișnuită de muncă, oameni de diferite vârste și cu un background profesional divers se tolănesc, mai mult sau mai puțin confortabil, pe canapeaua gri din fața mea și încep să-mi spună vrute și nevrute despre cât de grele, împovărătoare și extenuante sunt cuiburile relaționale în care își duc veacul. „Îl simt plictisit de mine, de noi, de relație” – îmi spune o tânără cu puțin trecută de rotunda vârstă de 30 de ani, atunci când o invit să-mi descrie pe scurt povestea ei de iubire. „O văd tot mai rece, dezamăgită și lipsită de energie sexuală” – îmi spune soțul dintr-o familie cu doi copii, atunci când îl întreb cum este femeia din viața lui. Și înșiruirea ar putea continua la nesfârșit… dar de această dată, aș vrea să mă opresc la un fenomen de neimaginat pentru colegii mei care practicau psihoterapia în urmă cu câteva decenii bune. Da, pentru cei precum Freud sau Jung, nume impresionante care și-au stabilit bine poziția în psihologia simțului comun, următoarele rânduri ar suna cel puțin bizar.

Până de curând, instituția căsătoriei era văzută drept capcana supremă pentru bărbatul dornic să-și armonizeze stilul de viață cu regulile și limitările impuse de societate. Și asta venea la pachet cu asumarea unui angajament de exclusivitate erotică și emoțională. Mult timp a circulat mitul potrivit căruia obiectivul de viață al unei femei este să se mărite, apoi să facă copii și mai apoi să-și păstreze imaginea de lady impecabilă. Ani la rând, poveștile de dragoste pe care le auzeam erau construite în jurul acestui scenariu care, sincer vă spun, începe să devină parte din categoria teoriilor vintage .

Probabil că internetul este considerat fenomenul cu cel mai mare impact asupra omului modern, dar eu aș mai adăuga aici și alte două revoluții: integrarea reală a femeii în sistemul muncii și atenția sporită a ființei umane față de relații. Îmi este imposibil să nu evidențiez o schimbare majoră de dinamică umană – cu cât au început femeile să fie mai apreciate profesional, cu atât mai mult interes au început să capete relațiile interumane în mintea bărbatului actual. Iar felul în care își trăiesc viața tot mai mulți dintre tinerii generației X și Y oglindește foarte bine acest fenomen. Femeile caută în mod deschis și activ joburi cât mai bune, își doresc să urce constant pe scara profesională, văzând în aceste realizări un mod prin care își transformă visurile și în realitate, dar își asigură și pașaportul către o libertate exprimată în toate felurile posibile și imposibile. În plus, vârsta la care dau naștere viitoarelor generații este cu mult după terminarea studiilor universitare și căsătoria înainte de botez pare să nu mai aibă niciun farmec sau interes direct.

Provocarea majoră adresată femeilor din secolul XXI constă în stabilirea unei granițe cât mai flexibile între nevoia de siguranță, și implicit stabilitate, și dorința arzătoare de libertate, aventură și pasiune la viteza 4G. În timp, căsătoria a ajuns să fie percepută drept cea mai des întâlnită formă de captivitate pentru femeia mondenă, crescută și obișnuită cu aventurile unei vieți bogate în experiențe și o libertate comportamentală de invidiat pentru sexul frumos al generațiilor deja apuse. „Ce vor femeile de azi, Gáspár?”, mă întreabă unul dintre tinerii domni care caută cu disperare să ajungă cât mai aproape de gândurile femeii care-i face inima să bată mai tare decât orice exercițiu fizic de la sala de forță. Mă uit zâmbind spre el și-i spun – „Ei bine, aceasta a fost întrebarea care l-a mistuit și pe marele Freud și la care în zadar a căutat răspuns, dacă nu a îndrăznit să le întrebe chiar pe ele, femeile din acele timpuri. Iar dacă el nu a făcut-o, de ce nu am putea să o facem noi acum?” Ce vor femeile este întrebarea cheie a tuturor timpurilor. Iar răspunsul este cu atât mai provocator cu cât cel mai adesea, ele ne răspund prin ceea ce nu vor.

Femeia nu mai vrea să fie condusă, sau, cel puțin, nu de către cel care nu este suficient de isteț încât să știe cum să o facă; nu mai vrea să se mărite, sau, cel puțin, nu cu cel care nu știe să-și tempereze suficient de bine dorința de control și monopol; nu mai vrea copii fără număr, sau, cel puțin, nu în condițiile în care acesta este sacrificiul suprem al călătoriei numite viață. Femeile nu mai vor să fie captive, nici în casa unui bărbat și nici în regulile impuse de o societate limitativă, deoarece această existență le umbrește dorința de intimitate, le decolorează puterea și le murdărește strălucirea. Femeile vor spațiu personal și în prezent, mai mult ca niciodată, sunt dispuse să lupte pentru acest drept liber câștigat. O legătură amoroasă, afectivă, așterne calea către o apropiere sufletească, dar simțul claustrofobiei este atât de bine dezvoltat încât ajunge să blocheze atât conștient, cât și inconștient orice tentativă de angajament relațional al femeii, dacă nu există în prealabil un metaforic contract prenupțial.

Eu cred că femeile își doresc încă apropierea, dar nu mai sunt dispuse să se lase prinse în capcanele evidente ale acesteia. În 2017 nu mai este suficient să ai bani și influență pentru a cuceri o femeie asumată. Cei mai mulți bărbați au nevoie și de ceva inteligență relațională, prin care să construiască poduri pentru a ajunge la ființa iubită. Să învețe să simtă când ceva este prea mult sau prea puțin, și, mai presus de orice, să nu mai cultive ideea posesiunii. Femeia nu este un obiect pe care-l ai odată ce și-a exprimat un oarecare angajament față de relație, acesta este celălalt capăt al relației față de care este bine să-ți strunești dorința. Iubirea unui bărbat se bucură de faptul că știe totul despre obiectul iubit, în timp ce dorința acestuia este menținută vie de mister. Iubirii îi place să parcurgă cât mai repede distanța ce există între Ea și El, în timp ce dorinței și libertății tocmai această distanță îi conferă vitalitate. În calitate de psihoterapeut de cuplu, îmi este tot mai clar că multe dintre femei nu mai vor să se stabilească în confortul aparent al iubirii, ele caută să mențină aprinsă flacăra autonomiei și a pasiunii. Iar mintea bărbatului modern trebuie să nu uite ceea ce știa foarte bine și bărbatul din timpul preistoric – focul are nevoie de aer, așa cum femeia are nevoie de libertate.

Pe psihologul György Gáspár îl puteți vedea, în fiecare miercuri, de la 21.30, live, pe pagina de Facebook A List Magazine.