#DămDinCasă(3) Ce conțin valizele noastre de călătorie

Încet-încet, ne fuge gândul tot mai des la vacanță și, chiar dacă mai sunt câteva evenimente și o lansare de revistă până ajungem acolo, ne place să vorbim despre asta. Așa că o discuție care a pornit cu „Tu unde mergi în vacanță?“ s-a transformat într-un episod #DămDinCasă savuros, după cum anunțam săptămâna trecută.

Iată, deci, ce conțin valizele noastre în mai toate călătoriile – pe alocuri, cu mici inside stories din vacanțele trecute și tot felul de picanterii. Enjoy!

Andreea Esca

„Vreau la mareeee! Orice mare. Nu-mi lipsesc ochelarii de soare, pălăria de paie, ulei de bronzat, crema de protecție solară pt față, crema hidratantă după plajă, apa termală, produse de protecție solară pentru păr, și un lac de unghii, în caz de urgență. :)“

Geantă: Gerard Darel, pălărie: Dana Budeanu. 

Magda Mușat – Advertising Manager

„Vara aceasta voi pleca în vacanță în Grecia și cu siguranță din bagaj nu-mi vor lipsi trei produse pe care le iau cu mine în orice vacanță: spuma de curățat de la Apivita, pentru că este foarte ușor de folosit și pot să spun că sunt dependentă de ea, pudra luminoasă irizată de la Melkior, pe care, de când am descoperit-o, o port cu mine peste tot, și ochelarii de soare.“

Claudia Panțuroiu – Advertising Manager

„Nicio vacanță nu începe fără item-urile mele preferate: cărțile – anul acesta plănuiesc să iau cu mine Pe plaja Chesil de Ian McEwan, O viață marunta de Hanya Yanagihara, Povestea Slujitoarei de Margaret Atwood și Carte de identitate de Sanda Nicola. Sper, totuși, să nu le citesc pe toate până plec în vacantă. Apoi, arsenalul meu de îngrijire – apa termală, crema de plajă cu factor de protecție de la Nivea, măști de fața de la Apivita Express Beauty  și, bineînțeles, un costum de baie de la J.Crew.  Locurile mele de vacanță ideale? Mykonos și Amalfi.“

Nicoleta Nicolae – Redactor-șef online edition

„Nu există vară fără o vacanță fie ea cât de scurtă la mare. Iubesc soarele (sunt născută în luna iulie), mă relaxează valurile, briza mării… Încă nu m-am decis care va fi destinația din acest an (Grecia, Turcia sau Coasta de Azur), însă știu întotdeauna ce nu-mi lipsește din bagaj: o carte bună, ochelarii de soare Vogue, pălăria și o cremă de protecție pentru față, corp și păr.“

Alina Aliman – Redactor-șef print edition

„Dacă ar fi după mine, toate vacanțele ar fi doar în locuri cu soare și mare. Italia toamna, cu mult espresso și soarele blând al Toscanei, Franța în miezul verii când liniștea micilor orașe din Provence și mirosul de bunătăți te fac să nu mai pleci, Coasta de Azur primăvara, Asia în decembrie: sunt gata oricând cu valiza la ușă dacă mi se promite o cafea bună și un șezlong pe o plajă. Ce voi pune mereu în valiză? O loțiune cu SPF mare, apoi ochelarii de soare, niște pantofi sport comozi, costumul de baie și o carte. Aș plusa, pentru următoarele zile pe Coasta de Azur, cu o salopetă albă, o geantă shopper în care să intre portofelul, eșarfa, cartea și poate o sticlă de apă, o cremă pentru un ten superb și un parfum cu aromă de citrice.“

Raluca Leafu – In The Sport Light

„Niciodată nu sunt organizată cu bagajul și mereu îl fac în ultima clipă, înainte să plec. Deși îl fac pe ultima sută de metri, niciodată nu-mi lipsesc produsele cosmetice, parfumul în special. Pentru că mereu am asociat momente cu mirosuri și asa îmi pastrez mereu amintirile cu mine. Îmi place când merg la mare să am în fiecare zi alt costum de baie. Ochelarii de soare sunt un accesoriu de care nu mă pot dezlipi la plaja. Crema de protecție pentru alunițe, care este aceeași de 10 ani.“

Alexandra Bolba – In The Sport Light

„Când vine vorba de vacanță, prefer să iau după mine strictul necear de produse, însă fără acestea nu plec niciodată: crema de protecție solară PCA Weightless Protection SPF 45, parfum Biblioteque by Byredo, mascara waterproof Lancome Hypnose, ulei de corp Nuxe.“

Bianca Naumovici – Trend Challenge

„Anul trecut, am mers cu „clasa“ la Untold și, deși nu știam la ce să mă aștept, a fost o superexperiență, pentru că, în tot Clujul e un vibe perfect, de bună dispoziție și fun. Așa că, anul acesta, m-am gândit că în bagajul de festival e musai să fie niște cizme de cowboy, o rochie simplă și ușor de purtat cu sandale/pulovere/tricouri și două-trei accesorii care să fie în rotație. Altfel spus, haine comode care să poată funcționa lejer în cât mai multe outfituri și la festival, dar și în oraș.“

Amalia Dobre – Fashion Editor

„Pentru mine, vacanță într-un oraș înseamnă muzee, vintage shopuri și flea markets, iar vacanțele în care merg să mă relaxez au musai plaje ori cărări neasfaltate. Vara asta o să fie cu de toate, și ce știu sigur că o să iau cu mine sunt outfiturile simple și foarte lejere; teniși comozi, cum sunt cei de la Eytys; ochelari de soare, deși iau mereu cu mine mai multe perechi, printre ei o să fie și cei pe care i-am cumpărat recent de la Zara; Accidentul lui Mihail Sebastian, pentru că am citit o parte din ea și-mi place atât de mult, că m-am hotărât că e carte de vacanță; rucsacul cu flori mărunte, pe care-l iau cu mine în toate vacanțele sau o sacoșă vintage din rafie, cum e cea de la Imparfaite, și nu plec nicăieri fără o revistă – sau mai multe. “