Serena Williams își lansează propria linie vestimentară

După ce a colaborat cu mai multe branduri, precum Nike, Puma sau HSN, Serena Williams a hotărât să-și îndrepte energia spre o colecție care-i poartă numele și e creată exclusiv de ea.

Dacă te așteptai ca linia vestimentară să cuprindă doar piese sport, ei bine, Serena a fost inspirată în crearea colecției de „femeile puternice“, așa că vei vedea rochii sexy, jachete edgy și lenjerie intimă sport cu logoul brandului „S“.

Tenismana a anunțat lansarea noii colecții pe Instagram, unde a lăsat și un mesaj cât se poate de emoționant:

„Se spune că în viață e importantă sincronizarea. Am învățat asta când aveam 18 ani, când am ales un program mai lejer de antrenamente pentru tenis, deoarece îmi doream să merg la o școală de modă. Unii mi-au criticat decizia, dar știam că am două pasiuni – tenisul și moda – și trebuia să găsesc o modalitate de a le duce în paralel. După 15 ani de începuturi false și oameni din domeniu care mi-au tot zis „nu“, asta m-a ambiționat să lucrez mai mult. Drept rezultat, am descoperit ce-nseamnă să investesc în mine, și am lăsat încrederea în mine să mă ajute să-mi îndeplinesc visul. Azi, sunt mândră să lansez, Serena, magazinul meu online. Nu înceta niciodată să crezi în tine, meriți.“

Colecția este disponibilă pe site-ul – serenawilliams.com

Foto: hepta.ro