Nu știi ce machiaj să mai porți în această vară? Noi tocmai ne-am lăsat inspirați de aparițiile vedetelor de la premiile MTV Movie & TV Awards. Celebritățile s-au pregătit intens pentru această seară și și-au afișat ținutele care mai de care pe covorul roșu. Beach waves? Glowy skin? Strălucire la un alt nivel? Toate au fost bifate în cadrul evenimentului MTV Movie & TV Awards.
Actrițele din serialul Riverdale, Lili Reinhart și Camila Mendes, au deschis seara afișând machiaje fresh și luminoase de vară, în timp ce colega lor, actrița Madelaine Petsch, a strălucit în lumina reflectoarelor cu un look Old Hollywood, executat impecabil atât la nivelul machiajului, cât și la nivelul coafurii.
Jasmine Sanders a optat pentru buze nude și un machiaj minimalist care s-au potrivit de minune cu ținută electrizantă pe care a purtat-o, Vanessa Morgan a ales să strălucească, la propriu și la figurat, cu un machiaj care să îi pună în evidență rochia cu paiete, iar Zendaya și-a făcut apariția purtând un machiaj în nuanțe ciocolatii.
Urmărește galeria foto pentru a vedea ce machiaje și coafuri au ales celebritățile pentru acest eveniment special și lasă-te inspirată de alegerile lor pentru un look perfect de vară.
Click pentru a mări fotografia!