ADDA, pentru prima dată în vacanță la Veneția

Artista s-a relaxat o săptămână în Italia, vizitând  Bologna, San Marino, Ravenna, Brissighella, Punta Marina și, nu în ultimul rând, Veneția unde nu fusese niciodată, dar își dorea foarte mult să ajungă.

„Ne-am plimbat foarte mult și ne-am relaxat. Am închiriat o mașină nouă, care avea 8 km parcurși, iar când am predat-o am văzut că făcusem peste 1000 de km cu ea, în 6 zile”, povestește ea.

„Am participat și la un festival medieval desfășurat într-o cetate în Brissighella și aici m-au impresionat foarte mult muzica, oamenii, costumele și mai ales faptul că aceștia locuiau în cetate. Aveau interfon, locuințele erau moderne în interior, dar în exterior cetatea arăta ca în 1400”.

„Mă bucur că am fost în timpul săptămânii și nu a fost chiar atât de aglomerat, astfel că am putut să ne plimbăm liniștiți și să facem poze.  Cel mai mult mi-a plăcut în Piața San Marco. Am simțit o energie specială acolo”, adăugă ADDA care, deși spune că nu a făcut multe cumpărături, nu a rezistat măștilor de carnaval. „Am luat două măști foarte frumoase, câteva cadouri pentru Alex și familie și câteva rochii drăguțe”.