Au trecut deja primele două zile din Summer Well 2018 și da, nu pot decât să spun că este în continuare unul dintre cele mai bune festivaluri din România. Nu se întinde pe hectare întregi, nu are zeci de scene, nu vin sute de trupe și artiști. Dar are un lineup absolut genial an de an (cel din acest an, cel puțin, mi se pare MI-NU-NAT, dar poate că sunt eu subiectvă dat fiind că îi ador pe Kodaline, The Kooks & Bastille) și adună la un loc oameni faini, care pur și simplu vin aici și, preț de câteva zile, se simt extraordinar. Pentru că nu degeaba i se spune A Festival Like a Holiday. Atmosfera Summer Well este un fel de magie și mă conving de acest lucru de la un an la altul.
După primele două zile, pot spune că Summer Well 2018 este o sărbătoare pe care cu toții am așteptat-o încă din luna august a anului trecut. Iar în continuare o să vă povestesc exact de ce cred treaba asta.
Night Picnic – 10 august
Porțile Palatului Știrbey s-au deschis vineri, 10 august, pentru cea de-a opta ediție Summer Well Festival. Dacă în alți ani aveam doar două zile de festival, începând cu 2017, povestea Summer Well s-a extins cu un Night Picnic, practic o nouă zi de festival pentru cei care își doresc să înceapă weekendul așa cum trebuie. Am ajuns vineri pe seară, la timp cât să prind ultimele două piese interpretate de Orchestra Simfonică București de la main stage, care a fost din nou la înălțime (spun din nou pentru că Orchestra a fost și la primul Night Picnic organizat de Summer Well, în 2017). Iar apoi ne-am teleportat rapid către Red Bull Music Stage, unde a concertat Rhye. Din punctul meu de vedere, Rhye (numele de scenă al canadianului Mike Milosh) merita main stage-ul, pentru că a avut un spectacol WOW, a transmis emoție, a interacționat cu publicul, a fost perfect! Și a dat startul unei ediții excelente de Summer Well Festival.
A doua zi la Summer Well 2018 – 11 august
Evident că adevărata nebunie avea să înceapă în a doua zi de festival, când oamenii au început să vină în valuri la Summer Well. Eu am ajuns mai devreme ca să pot da liniștită câteva ture de festival înainte de primul concert, cel al lui Tom Grennan. Procedez la fel ca în fiecare an de Summer Well și vă recomand și vouă să încercați treaba asta, pentru că în felul acesta aveți ocazia să explorați în tihnă, să treceți pe la toate activările și să vă faceți un plan de „atac” la food court. La prânz e încă liniște la Domeniul Știrbey, așa că nu o să stați la cozi, nu o să vă ciocniți de ceilalți festivalieri, e all good. Iar partea faină e că nu trebuie să vă îngrijorați din cauza căldurii. Da, suntem în luna august și e cald, dar la Summer Well avem sute de poufi și hamacuri la umbra pădurii, deci nu trebuie să ne facem probleme de caniculă.
Activări faine au avut Lay’s (sunt chiar la intrarea în festival), HBO România (care oferă o lună gratuită pe HBO GO și un cadou-surpriză pe care îl primești dacă ai deja cont activ pe HBO GO, plus poze cu actorii din Umbre și alte treburi simpatice), Avon, Fossil, Beck’s (care are un spațiu în care tot timpul e o mini-petrecere), Nivea (cu niște spidere foarte, foarte tari, chiar vizavi de Red Bull Music Stage), Activia, Orange și Samsung. Samsung are un photobooth simpatic (este și un concurs în urma căruia puteți câștiga un Galaxy S9 – #DoEpicShots), dar și o activare pentru cei pasionați de VR (și nu numai), care e un must, pentru că experiențele în VR sunt senzaționale.
La capitolul concerte, prima zi de festival a fost GENIALĂ. A început cu Tom Grennan, o sesiune de music & chill, și a continuat cu Oscar and the Wolf, despre care am numai cuvinte de laudă. Sună atât de bine live băiatul acesta încât cred că e musai să-l mai cheme cel puțin o dată la Summer Well. Breathing, piesa mea preferată, s-a auzit tare bine în fața main stage-ului și chiar vreau să-l mai ascult live de câteva ori, pentru că are o voce minunată. Au urmat americanii de la Cigarettes After Sex, pe care i-am mai văzut o dată live, însă acum nu prea m-au dat pe spate, a fost un show chill, cumințel, care nu a avut un moment care să mă facă să tresar în vreun fel. Însă adevărata nebunie a fost la Kodaline, vaaaai, ce energie frumoasăăă! Irlandezii ăștia sunt wow, wow, wow, iar la Summer Well 2018 au dat totul! Mă uitam în jurul meu și toți oamenii cântau și dansau, au adus emoție și bucurie, o bucurie extraordinară odată cu acest concert. Steve Garrigan, solistul Kodaline, a strigat Romania de câteva zeci de ori și a interacționat în permanență cu publicul, pe care l-a cucerit pentru totdeauna. Brother, All I Want, High Hopes au fost piesele pe care le-am cântat cu toții alături de ei, iar versiunea live a lui Follow Your Fire, melodia după care sunt înnebunită, a fost PERFECȚIUNE PURĂ. Iar dacă mai era cineva care nu asculta Kodaline până acum, după Summer Well cu siguranță toată lumea îi va avea pe băieții ăștia în playlist.
Seara s-a încheiat, pentru mine, cu o excursie între cele două scene, cât să prind și Justice, dar și Lady Leshurr, dar și cu o ultimă tură pe la food court, pentru că nu puteam să închei o zi de poveste la Summer Well fără o clătită cu extra-Nutella.
Summer Well continuă și astăzi cu o serie de concerte foarte, foarte tari (The Kooks, Bastille, cannot wait!), așa că stați cu ochii pe A List Magazine pentru o nouă porție de distracție.
Proiect susținut de Samsung. #DoEpicShots #withGalaxy