Undeva, într-o casă superbă din Bucureşti, miile de flori şi culori te cuceresc într-o clipită. Recunosc că am fost fascinată şi zile întregi după prima vizită acolo m-am gândit doar la acele camere pline cu lalele, hortensii, frezii si bujori, în culori pastel, perfecte pentru cadrul unei poveşti de vis. Da, am fost în vizită la Alexandru Dadoo, în sediul Maison Dadoo (şi unde, de altfel, am realizat şi superbele fotografii din dosarul special al acestui număr – www.maisondadoo.ro). „Am încercat mereu să avem altceva, să facem lucrurile diferit, să prezentăm florile şi altfel decât în obişnuitele buchete, să propunem abordări mai puţin convenţionale, să educăm clienţii”, subliniază Alexandru.
Cea mai mare provocare din viața ta a fost…
Acel moment în care eu am fost nevoit să continui singur drumul început alături de fratele meu.
3 cele mai importante momente ale afacerii tale au fost…
În primul rând, a fost vorba despre relocarea noastră din Sibiu în București. Apoi, al doilea moment a coincis cu mărirea echipei noastre și mutarea într-un sediu propriu, amenajat astfel încât să corespundă tuturor nevoilor noastre. Iar apoi foarte important a fost acel moment în care am decis extinderea plajei de servicii, de la aranjamente florale la serviciile unei agenții full service.
Dacă ai lua-o de la capăt (în business, în viață), ce greșeală crezi că ai repeta?
Nu aș schimba nimic, deoarece nu aș mai fi unde și cine sunt astfel.
Un antreprenor nu trebuie să creadă în…
… nimic altceva mai mult decât în instinctul său și în pasiunea pentru ceea ce face, și nu în ultimul rând în echipa sa.
Ai trece pe „your personal bucket list”…
… să merg la Burning Man. Să vizitez un muzeu subacvatic. Să construiesc o grădină botanică, în amintirea fratelui meu.
În telefonul tău vom găsi…
… foarte multe poze cu flori.
Vara ta ideală arată cam așa…
… soare, familie, prieteni apropiați, o plajă cu un nisip fin, nu foarte cald, undeva lângă o mare cu o apă cristalină sau un ocean…
Plăcerea vinovată este…
… munca.
Cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care ai citit-o a fost…
Dragoste în vremea holerei, Gabriel García Márquez.
Imaginează-ți o nuntă ideală (pentru tine, pentru prietenii tăi cei mai buni, pentru copiii tăi). Cum ar arăta și unde ar avea loc?
În viziunea mea, este alături de oamenii apropiați, pe o pajiște, lângă un lac, cu un decor gândit până la cele mai mici detalii, completat de un program muzical pe măsură.
Despre tine, în 3 cuvinte…
Încrezător, ambițios, dedicat.
FOTO: DACIAN S. FOLDI / THE STORYALIST