Bineînţeles că nici o nuntă n-ar fi perfectă fără rochia de mireasă ideală. Evident că nici o petrecere n-ar avea destul şarm fără o ţinută în care să te simţi răsfăţată, ca o prinţesă modernă. Veronica Zaharia, creatorul, dar şi omul de afaceri din spatele brandului Parlor (www.parlor.ro), spune că nu ar schimba nicio decizie şi niciun moment din viaţa brandului său. Şi sunt sigură că acelaşi lucru îl cred şi cele mai frumoase mirese care au purtat vreodată rochiile semnate Parlor.
Cea mai mare provocare din viața ta a fost…
Parlor, pentru că este proiectul în care m-am implicat emoțional cel mai mult.
3 cele mai importante momente ale afacerii tale au fost…
Visam la acest proiect de mulți ani, nu mă vedeam pe termen lung făcând altceva. Îmi place să văd că din imaginația și din mâinile mele iese ceva ce produce emoție. Așa că primul moment important a fost decizia de a deschide porțile studioului Dana Rogoz la Gala Gopo în 2012 a fost, cu siguranță, al doilea moment foarte important. Atunci Dana trebuia să poarte o rochie roșie pe care deja o făcusem pe măsurile ei. Deși îi stătea foarte bine în ea, ceva îmi spunea că nu era rochia perfectă. Gândul ăsta pur și simplu nu m-a lăsat să dorm câteva nopți, iar cu câteva zile înainte de gală am creat rochia ivoire cu buline, în care Dana a arătat ca un înger. Apariția ei a avut un impact atât de mare, încât rochia a devenit un hit, iar Parlor un nume pe buzele tuturor (cliente, presă, vedete). Sunt foarte multe fete care încă intră în studio și ne întreabă de „rochia Danei de la Gopo”.
Și, pentru că le-am menționat în ordine cronologică, ultimul moment extrem de important este colaborarea Parlor cu magazinul Entrance din București, care a dus la listarea brandului nostru pe Farfech.com, platforma de shopping online cu cea mai mare selecție de luxury fashion din lume.
Dacă ai lua-o de la capăt (în business, în viață), ce greșeală crezi că ai repeta?
Toate. Nu aș schimba nicio decizie, niciun moment. Mi-a plăcut până acum tot ce am greșit.
Un antreprenor nu trebuie să creadă în…
… faptul că un proiect se naște din nimic și are success. Niciun business nu are succes vredoată fără un proiect de dezvoltare, fără un plan bine conturat.
Ai trece pe „your personal bucket list”…
Este prima dată când mă gândesc la așa ceva. Cred că aș vrea să îmi petrec o zi cu trei bărbați pe care îi iubesc în acest moment (poate anul viitor vor fi alții): Sir Anthony Hopkins, David Hockney și Michel Houellebecq. Dacă mă grăbesc puțin, chiar cred că ar fi posibil. Și aș mai vrea să iau micul dejun cu girafele din Kenya de la Giraffe Manor.
În telefonul tău vom găsi…
… tot felul de printscreen-uri, notițe despre cele mai simpatice locuri în care am fost (restaurante, expoziții etc) și multe nume și numere de telefon pe care nu le recunosc.
Vara ta ideală arată cam așa…
Vara în fiecare weekend aș vrea să văd marea, iar în timpul săptămânii îmi place vibe-ul serilor din oraș. Toată lumea e pe străzi, la terase etc. Sunt o persoană urbană și mă hrănesc din energia orașului. Nu sunt genul care iubește liniștea și ordinea.
Plăcerea vinovată este…
Ciocolata. Mănânc foarte multă. Pot mânca și un kilogram odată.
Cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care ai citit-o a fost…
Graham Green – The End of the Affair.
Imaginează-ți o nuntă ideală (pentru tine, pentru prietenii tăi cei mai buni, pentru copiii tăi). Cum ar arăta și unde ar avea loc?
Cel mai simplu ar fi să mi-o imaginez pe a mea; cunoscându-mi bine prietenii, pentru fiecare aș avea altă idee. Așadar, pentru mine aș vrea ceva foarte simplu, pe malul unei ape, cu multe flori de la Dadoo, cu muzică bună, împreună doar cu prietenii cei mai apropiați. Toți prietenii mei sunt extrem de simpatici, au niște personalități puternice, fiecare în felul lui este un personaj și cu singuranță doar din acest motiv nu ar putea fi un eveniment plictisitor. Ar arăta cu siguranță glam, fără a fi pretențios, ar fi la malul unei ape, vara.
Despre tine, în 3 cuvinte…
Empatică, introspectă, creativă.
FOTO: DACIAN S. FOLDI / THE STORYALIST