5 destinații de vacanță care arată spectaculos toamna

Poate că vacanța de vară s-a încheiat, dar noi visăm în continuare la destinații de poveste, la aventuri și escapade alături de prieteni în cele mai frumoase colțuri ale lumii. Tocmai din acest motiv, astăzi facem o selecție de vacanțe un pic altfel și ne îndreptăm atenția asupra acelor locuri care arată spectaculos toamna sau în care se întâmplă lucruri interesante în acest sezon.

Bineînțeles, nu putem să nu amintim aici și despre avantajele călătoriilor din timpul toamnei: prețuri accesibile la avion și cazare,mai puțini turiști și, implicit, mai puțină aglomerație, temperaturi mai blânde, pentru că știm cu toții că nu e o plăcere să vizitezi un loc nou pe caniculă (sau cod roșu de ger, ca să luăm și extrema cealaltă).

Așa că dacă te gândești să alegi un city break sau o vacanță ceva mai lungă, următoarele destinații sunt o alegere grozavă pentru această toamnă!

Perthshire, Scoția

Scoția este minunată, așa că, evident, îți recomandăm să o vizitezi pe toată, dar toamna cea mai bună opțiune este Perthshire, cunoscut drept ținutul copacilor înalți. Zona este renumită pentru peisajele sale pline de culoare, fiind un cadru natural perfect pentru drumeții, relaxare și, desigur, cele mai frumoase fotografii de sezon. Edinburgh, superba capital a Scoției, este la aproximativ două ore de orașul Perth, însă, dacă vrei să te simți ca un adevărat highlander, aventurează-te în parcurile lor naționale: Cairngorms National Park și Loch Lomond & The Trossachs National Park.

Bavaria, Germania

În sudul Germaniei vei găsi cele mai frumoase peisaje de toamnă, cu zecile de culori ale pădurilor alpine, cele mai tari castele medieval și, bineînțeles, o porție de distracție ca la carte, pentru că… daaaa, e sezonul Oktobertfest (cea mai bună combinație între festival de muzică, bere și parc de distracții). Anul acesta, Oktoberfest își deschide iarăși porțile în Munchen, în perioada 22 septembrie – 7 octombrie, așa că grăbește-te să îți iei rapid un bilet de avion. Însă Bavaria nu e cunoscută numai pentru bere, ci și pentru cramele de vin de aici, pe care le poți vizita pentru a degusta pentru a savura cele mai bune sortimente. Și dacă tot am amintit de castelele bavareze, care arată de poveste, trebuie să îți spunem că e musai de inclus pe listă Castelul Neuschwanstein, Palatul Linderhof, Castelul Nuremberg și Castelul Burghausen.

Valea Loarei, Franța

Și dacă tot vorbeam de vinuri bune, pentru o experiență ca la carte, e musai să dai o fugă pe Valea Loarei, o destinație plină de culturi de viță-de-vie, de văi și dealuri care arată senzațional, în special acum, toamna, când culorile bucură privirea oricărui turist. În plus, Valea Loarei este renumită în întreaga lume pentru castelele sale extrem de bine conservate (Villandry, Chenoceau, Chambord, Azay-le-Rideau, Amboise, Usse și lista poate continua, pentru că sunt zeci de astfel de minuni arhitecturale ce merită descoperite aici), așa că o vacanță în zonă va fi o întoarcere magică în timp!

Piedmont, Italia

Recomandăm oricând Italia, mai ales toamna, când vinul și bunătățile specifice zonei sunt în plin sezon de vârf (culesul viei începe și la ei prin septembrie). Și într-adevăr, sunt muuuulte regiuni grozave în această țară, dar acum îți vom propune Piedmont (sau Piemonte), regiunea din nordul Italiei, de la granița cu Elveția. Și asta pentru că toamna se organizează aici mai multe festivaluri culinare (inclusiv un Festival Internațional al Trufelor de Alba), așa că nu trebuie decât să îți iei un bilet de avion către Torino și apoi să explorezi regiunea Piedmont, pentru că este superbă, făcând mici popasuri pentru a-ți răsfăța papilele gustative la evenimentele locale.

Praga, Cehia

Praga este fără doar și poate una dintre cele mai frumoase capitale europene și merită vizitată oricând, însă toamna îi dă o notă romantică, acea strălucire de aur care completează perfect arhitectura și culorile orașului. Înainte de apus, fă o plimbare pe dealul castelului, de unde vei putea admira Praga în toată splendoarea sa. Nu rata nici Podul Charles, Catedrala Sf. Vitus, Ceasul Astronomic, castelele și turnurile istorice: în Praga te vei simți ca într-un basm.

Foto: pixabay.com

Categorii Lifestyle