Mantoul va deveni în curând piesa care ne va întregi mai toate outfiturile de toamnă-iarnă, așa că ne-am gândit să facem o selecție și să te ghidăm direct către cele mai cool piese. Nu există podium dedicat sezonului rece în care să nu regăsim cel puțin un palton, fie el clasic ori reinterpretat. Am văzut mantouri din piele la Ance Studios, supradimensionate la Balenciaga, Stella McCartney și Max Mara, din blană ecologică și din piele metalizată la Dior, din piele (cu franjuri) la Valentino, sub formă de capă la Alberta Ferretti. Și lista poare continua cu propuneri dintre cele mai diverse și numai bune de pus pe wish list.
Iată ce-am selectat noi din marea de modele pe care le găsești acum în magazine. Nu te limita doar la un mantou, sugestia noastră e să ai cel puțin două din registre stilistice diferite. Unul minimalist și unul oversized, spre exemplu. Păstrează-l pe cel cu croi clean dacă ești adepta stilului normcore sau îți place să păstrezi o direcție minimală în ținute, iar pe cel supradimensionat pentru restul outfiturile, pentru că, hei, nu e moment mai bun să investești într-un astfel de palton – îți va complimenta cam orice tip de ținută și te va ajuta să obții mereu o siluetă actuală. Ce alte modele ar trebui să iei în seamă? Vezi sugestiile noastre de mai jos.