Les Films de Cannes à Bucharest: Girl, debutul de Caméra d’Or al lui Lukas Dhont

Ca în fiecare an, Les Films de Cannes à Bucharest aduce în cinematografele din oraș marile câștigătoare ale Festivalului de la Cannes. În programul din acest an se regăsesc Shoplifters, câștigătorul Palme D’Or, semnat de japonezul Hirokazu Kore-eda, Border, câștigătorul secțiunii Un Certain Regard, Burning, adaptarea unei povești de Haruki Murakami, în regia lui Ali Abassi, și Girl, debutul în lungmetraj al regizorului belgian Lukas Dhont.

Pe cel din urmă, povestea unei balerine care se lovește de tot felul de complicații din cauză că s-a născut în corpul unui băiat, l-am văzut seara trecută la Cinema Pro. Despre Girl se pot spune multe, dar nu că este un film care să te lase indiferent. Ba chiar dimpotrivă, este o poveste care te impresionează de la început la sfârșit.

În prim-plan este Lara (Victor Polster, care a și câștigat Un Certain Regard – Best Actor la Cannes), o adolescentă al cărei unic vis este să devină și din punct de vedere anatomic fată. Singura problemă este că s-a născut băiat, un băiat pe nume Victor, și procesul de transformare nu este deloc unul simplu. Multe vizite la medic, multe analize, un tratament hormonal intens și, în cele din urmă, o operație de schimbare de sex. Chiar și așa, Lara este norocoasă. Tatăl ei, Matthias (Arieh Worthalter), este alături de ea la fiecare pas și este în stare să meargă până în pânzele albe pentru a-i da ceea ce își dorește. Din punctul acesta de vedere, Dhont face o treabă excelentă, reușind să surprindă legătură profundă între un părinte și copilul lui. Dialogul, scris tot de el, este folosit doar în momentele-cheie; în rest, bătăliile care se poartă în acest film sunt cele lăuntrice. Le vezi atunci când camera ajunge pe chipul personajelor, îți dai seama de ele atunci când surprinzi gesturi, expresii ale feței, acțiuni… unele incredibil de tensionate.

Cu excepția unei scene care poate intra fără dubii la categoria bullying, drama din Girl nu provine dintr-o sursă exterioară, ci dintr-un puternic conflict interior. Iar conflictul Larei devine unul de nesuportat. Polster, care a fost selectat în urma unui casting riguros, face un rol excelent, surprinzând cele două laturi ale personalității Larei: pe de o parte, o adolescentă hotărâtă să facă mai repede operația de schimbare de sex, intervenția care, în sfârșit, ar ajuta-o să arate așa cum simte că e cu adevărat, iar pe de altă parte, artista, balerina care își dorește să-și depășească limitele, în ciuda unui corp ce nu o ajută foarte mult să facă asta. Tensiunea se acumulează treptat, iar Dhont nu uită nici de lumea baletului, această sub-temă a filmului său, pe care o explorează cu simț de răspundere și o prezintă din ambele puncte de vedere, fără menajamente: spectacolul plin de grație și emoție, pe care toată lumea îl aplaudă, și eforturile și suferința balerinilor din spatele scenei, sacrificiile pe care le fac zi de zi pentru a deveni tot mai buni.

Obsesia Larei pentru perfecțiune (perfecțiune a corpului de femeie și perfecțiune în balet) începe să o distrugă treptat și, din păcate, nimeni nu poate controla asta. Ca toți adolescenții, și ea este nerăbdătoare, agitată, rebelă, vrea ca lucrurile să se întâmple ACUM. În cazul său însă e mai complicat, pentru că schimbările hormonale nu se pot produce peste noapte. Iar panta pe care ajunge din cauza nerăbdării și a suferinței este una extrem de periculoasă.

În ciuda intensității poveștii, filmul lui Lukas Dhont mi s-a părut că se pierde în detalii destul de mult. Sunt unele planuri lungi, obositoare, repetitive, care nu aduc vreun plus peliculei, ci doar o îngreunează. De altfel, backgroundul personajelor e mult prea puțin exploatat: ar fi fost o mulțime de spus despre Lara și devenirea ei, despre familia sa, despre momentele critice din viața lor. Dar viziunea lui Dhont a fost alta, una originală, nimic de spus, dar poate că nu tocmai cea mai inspirată pentru subiectul de față.