De ceva timp încoace, ori de câte ori se vorbește despre amenajări și design interior, toată lumea aduce în discuție conceptul de hygge. Magazinele deco au colecții întregi inspirate de hygge, iar Pinterestul este plin de fotografii și grafice hygge. Am vrut să înțeleg fascinația pentru acest subiect, așa că am făcut un research serios (ba chiar am citit și o carte în acest sens) și am înțeles, în sfârșit, care e treaba cu hygge.
Ce este hygge?
Definiția pe care o știe toată lumea este că hygge e arta daneză de a trăi bine. O explicație destul de vagă, dacă mă întrebați pe mine, și care nu transmite ceva concret.
Până la urmă, este cunoscut faptul că Danemarca este o țară cu un nivel de trai ridicat, un sistem de sănătate bine pus la punct, educație la care au acces toți copiii, șanse egale pentru toți. O să-mi spuneți că, în aceste condiții, nu este de mirare că danezii ajung anual în topul celor mai fericiți oameni de pe planetă. Dincolo de avantajele fizice însă, aceștia au învățat să fie mulțumiți și recunoscători pentru ceea ce au, să fie conștienți, să trăiască în prezent, să se încurajeze reciproc și își prețuiască identitatea. De altfel, cred că acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l înțelegem despre hygge: că nu este despre lumănări parfumate, pături pufoase și alte lucruri materiale, cât este despre o stare de spirit.
Cândva, Danemarca era un imperiu care deținea o bună parte din ceea ce este astăzi Scandinavia, plus alte câteva colonii de pe celelalte continente. Treptat, acest imperiu s-a fărămițat, danezii au pierdut porțiuni importante, dar eșecul lor a fost privit ca o provocare. Provocarea de a se adapta la noi condiții și de a-și construi o identitate. Nikolaj Frederik Severin Grundtvig, cel mai important filosof danez, spunea că identitatea națională are la bază ideea de apartenență, că Danemarca ar trebui să urmărească, înainte de toate, prosperitatea poporului său, bunăstarea tuturor danezilor, principii care ar trebui să fie mai presus de orice alte succese ori validări exterioare.
Principiile hygge
Ținând seama de ideile de mai sus, danezii au reușit, în timp, să construiască o cultură inspirată de ideea de apartenență, de conectare cu ceilalți. Iar într-o astfel de cultură, oamenii se simt la adăpost, în siguranță, relaxați și bucuroși pentru ceea ce au în jur. Iar asta înseamnă și hygge: un sentiment de înrădăcinare și ancorare în prezent. Încrederea, apartenența, comuniunea, mulțumirea, căminul, prezența și iubirea alcătuiesc spectrul filosofiei hygge.
Cum poți practica hygge?
Hygge nu înseamnă că poți apăsa un buton și gata, automat ai intrat în acel mood. Hygge este acel sentiment pe care îl ai atunci când te simți bine, când ești relaxat, când acorzi atenție prezentului (fără distrageri, fără să îți fugă mintea în zeci de direcții, focusându-te pe lucrurile negative), când dai valoare lucrurilor pe care le faci, unor ritualuri mărunte (de exemplu, când asculți muzică în timp ce stai în trafic, când mănânci felul tău preferat sau îți îngrijești plantele). Simplitatea este cea care caracterizează hygge cel mai bine. Hygge poate fi practicat în comunitate (atunci când îți aduni prietenii în jurul mesei sau pe terasă), dar și atunci când ești singur.
Hygge la tine acasă
Trăsătura principală a filosofiei daneze este că invită la o atmosferă caldă, de relaxare și asumare a bucuriei momentului prezent. Hygge despre construirea unui adăpost cofortabil, în care te simți în siguranță, despre o armonie în raport cu lumea, cu natura și mediul înconjurător. Iar pentru asta trebuie să gândești un decor care să integreze elemente precum lemnul și natura (mobilier din lemn, crenguțe de brad, conuri, plante, frunze etc), focul și căldura (lumânări, felinare, lumini).
Nu uita de ideea de confort: trece pe listă toate lucrurile care te ajută să te simți confortabil și care contribuie semnificativ la starea de bine. O pătură împletită și extrem de călduroasă. Pijamalele sau puloverul preferat. O cafea sau o ciocolată caldă. Mirosul de vanilie sau scorțișoară. Un chec pufos și cald. O baie fierbinte. O carte bună. Familia sau grupul de prieteni – pentru sentimentul de apartenență și comuniune.
Și nu uita de principiile de bază ale filosofiei hygge:
Citește mai multe despre arta daneza de a fi fericit în cartea de mai jos.
Foto: Unsplash.com