Stan Lee, creatorul universului Marvel, s-a stins din viață

Legendarul scriitor american Stan Lee în vârstă de 95 de ani, creatorul unor personaje-simbol, a murit la Centrul Medical Cedars-Sinai. Fondatorul universului de supereroi Marvel, scriitor, desenator, editor, și personalitate TV, a conturat conceptele unor personaje precum Omul Păianjen (Spider-Man), Omul de Fier (Iron Man) şi Hulk. Considerat de mulţi un vizionar, Stan Lee mărturisea că la început se simţea ruşinat de succesul muncii sale: „Iniţial îmi era ruşine pentru că eram doar un simplu scriitor de benzi desenate în timp ce alţi oameni construiau poduri şi făceau cercetări în medicină. Apoi am început să înţeleg că industria de divertisment este unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa oamenilor. Cred că dacă eşti capabil să distrezi oamenii, atunci faci un lucru bun“, mărturisea Lee într-un interviu pentru Washington Post.

Stan Lee primit Național Medal of Arts în 2008 şi a fost inclus în The Will Eisner Award Hall of Fame (1994) şi Jack Kirby Hall of Fame (1995). „A simţit obligaţia faţă de fani să fie permanent creativ. Şi-a iubit viaţa, i-a plăcut foarte mult profesia să. Familia l-a iubit, la fel şi fanii. Este de neînlocuit”, a declarat fiica sa, J.C. Lee

Stanley Lee s-a născut pe 28 decembrie 1922 în Manhattan (New York), însă acesta avea și origini românești: „Tatăl meu era din România, dar nu mi-a povestit niciodată despre ea şi n-am avut niciodată şansa să ajung acolo. El nu ne-a vorbit niciodată în română, aşa că nu ştiu această limbă”, spunea Stan Lee.

Categorii Lifestyle