Amalia Dobre, fashion editorul nostru, a petrecut o zi în Doha. Iată ce a vizitat și de ce e convinsă că ar trebui să mergi și tu în Capitala Qatar-ului.

Când am plecat spre Doha, aveam multe imagini găsite pe Internet în minte – skyline-ul, prim-planuri cu numeroșii zgârienori, din piața lor veche de 100 de ani, știam despre Muzeul de Artă Contemporană și despre cel de Artă Islamică designed by I.M. Pei, însă odată ajunsă acolo, lucrurile s-au derulat cu o repeziciune greu de urmărit. Informații noi și imagini „reale“ mă asaltau și îmi aduc aminte că încercam să-mi găsesc un pic de „liniște“ în gânduri să apuce toate să sedimenteze. M-am întors de aproape o lună și încă nu s-a întâmplat. Poate are legătură și cu faptul că imediat după, am plecat în Malaezia (dar despre asta o să scriu într-un alt material). Revenind, Doha e un fel de capitală a viitorului, iar dacă ești ca mine, un copil al anilor ’90 care bătea de dimineața până seara ulițele din satul bunicilor, o să ți se pară fabulos și exotic, însă, cel mai probabil, vei ajunge la concluzia că n-ai putea să trăiești într-un oraș atât de avansat, în care nu poți să te plimbi pe străzi dosite în voie, să cumperi flori din colțul străzii sau să te oprești la un chioșc să-ți iei o înghețată. Poți doar să te bucuri de el și de experiența care te scoate un pic din bula ta și te îmbogățește cu tot felul de lucruri la care n-ai fost expus până atunci.

În Doha trăiesc laolaltă cca un milion de oameni, arabi, indieni, filipinezi, pakistanezi, nepalezi, srilankezi ș.a., iar acest mix cultural e poate și punctul forte al orașului, pentru că, vrei-nu-vrei, intri într-un loop al detaliilor specifice acestor culturi: hainele pe care le poartă, arhitectura, bucătăriile diferite, religiile etc. Dar ce e cu adevărat fascinant e felul cum se întrepătrund ritmul alert de dezvoltare al orașului cu tradiția, iar asta se poate observa cel mai bine dacă vizitezi zona lor business și souq-ul.

Trebuie să recunosc că Doha nu era pe lista mea scurtă de locuri de vizitat, însă gândindu-mă restrospectiv, e orașul care, până acum, m-a uimit cel mai tare dintre toate orașele pe care le-am văzut. Nu știu dacă are legătură cu faptul că am ajuns acolo foarte relaxată, după un zbor în care, pentru prima oară, nu am simțit frica aceea viscerală (thank you for that and more, Qatar Airways) pe care o simt invariabil la fiecare călătorie, ba chiar am și ațipit, după un ospăț ca-n filme (m-am gândit serios dacă nu cumva e un chef în cabina stewarzilor care gătește de zor), uitându-mă la Isle of Dogs al lui Wes Anderson.

Am ajuns când stătea să se-nsereze, iar luminile orașului se-nmulțeau cu repeziciune. Primul contact cu orașul a fost skyline-ul, care tinde să-ți cam taie respirația. În maximum o oră, în camera de hotel, experimentam aceeași senzație, de data aceasta în mijlocul acțiunii, printre skyscrapers care se întreceau în etaje. Am stat la Hotel Intercontinental The City și am nimerit o cameră care avea doi pereți din sticlă, iar priveliștea pe care o aveam din mijlocul patului bate cam orice altă priveliște „urbană“ din trecut – mi-a rămas și-acum bine ancorată în memorie și a fost un motiv bun să mă țină trează până la 3 dimineața.

După micul dejun, prin căldura toropitoare și umiditatea greu de suportat (dar pe care ajungi s-o ignori pe măsură ce te obișnuiești), am pornit către locurile must-see din Doha. Prima oprire: Katara Cultural Village. Este un oraș în oraș, cu obiectivul țintă de a-i apropia pe localnici de cultura altor popoare. E, mai bine spus, hub-ul cultural al Capitalei. Aici se-ntâmplă evenimente, festivaluri, spectacole de tot felul, expoziții, vizionări de filme, cursuri de muzică, dans, fotografie etc. Orășelul cultural e relativ nou, a fost deschis în 2010, în timpul Doha Tribeca Film Festival, iar accesul e gratuit. Pentru că e suficient de mare, încât să nu poată fi acoperit „la picior“, poți să te aventurezi în una dintre mașinile de golf, care-s puse la dispoziție de către organizatori, gratuit, pentru turiști. The Pearl a fost a doua locație pe listă, pentru că se afla în apropiere. Acolo am văzut și cum se schimbă cerul înainte de ploaie, dar și ce-nseamnă ploaie torențială în Doha – e cam ca la noi, doar că ușor mai agresivă –  uneori, e precedată de o furtună de nisip, care te cam obligă să te adăpostești. Pentru mine, The Pearl, până atunci, era cartea cu același nume a lui Steinbeck, însă pentru localnici e locul unde cu ani în urmă strămoșii lor se scufundau pentru a găsi perle – Qatar-ul a fost unul dintre cei mai mari comercianți de perle din Asia în anii ’40. Acum e o insulă man made, care, odată finalizată va lua forma unui șirag de perle. Pe lângă clădirile rezidențiale, găsești acolo și centre comerciale high-end, restaurante etc.

Am continuant explorarea orașului cu Muzeu de Artă Islamică, care-a devenit în scurt timp un simbol al orașului și am înțeles și de ce când am ajuns acolo. E conceput de arhitectul I.M. Pei, care a fost convins să revină la lucru deși ieșise la pensie, la 91 de ani. Clădirea e spectaculoasă și reflectă cât se poate de fidel cultura islamică – înainte să se apuce de lucru, I.M. Pei a călătorit timp de șase luni în mai multe țări musulmane pentru a înțelege core-ul acestei culturi. Se spune chiar într-o legendă „neoficială“, că forma clădirii are legătură cu burka purtată de femeile musulmane. Intrarea în muzeu e gratuită și, înainte de-a intra în spațiile expoziționale, îți recomand să ieși  pe terasa din spatele muzeului pentru priveliștea spectaculoasă și ca să-ți faci stocuri prețioase pentru feed-ul de Instagram.

Când am ieșit din muzeu se însera, așa că am plecat spre Souq Waqif, pentru cină și shopping de mirodenii. Piața are cca 100 de ani vechime, însă din cauza unui incendiu a fost refăcută în 2006. Localnicii spun că nu e cu nimic diferită de cea de dinainte, magazinele fiind refăcute după cele vechi, unele dintre ele au la intrare și o fotografie cu clădirea veche – am căutat și eu acele fotografii, însă nu le-am găsit. Ce găsești acolo? Ce vrei și ce nu vrei – condimente de tot felul, fructe, haine, accesorii, perle de cultură, chiar și păsări și animale. Chiar dacă nu mergi pentru shopping, plimbările pe aleile animate ale pieței pot fi suficient de distractive – comercianții ambulanți fac chiar și mici spectacole pentru turiști.

Dacă te-am convins deja să vizitezi Doha, îți las mai jos câteva detalii tehnice, care îți vor spori experiența, așa cum s-a întâmplat în cazul meu.

Pentru că în Doha temperaturile tind să devină o opreliște și să nu te lase să te bucuri așa cum se cuvine de oraș, alege-ți o perioadă când vremea e suportabilă, adică din noiembrie (29,5ºC) pânâ-n aprilie (31,9ºC). Biletele de avion cu Qatar Airways costă 428,10 euro, la economy, și 1.303,74 euro, la business, în decembrie. Alege varianta business dacă îți permite bugetul, dar și dacă ți-e teamă să zbori cu avionul, nu se compară nimic cu răsfățul de care te vei bucura în timpul zborului și e cam singura variantă funcțională încercată de mine ca remediu pentru acest tip de anxietate. Ce se întâmplă la bord, oamenii drăguți care au grijă să te simți bine, meniul à la carte, kit-ul de bun-venit (cu ochelari de somn, creme, șosete și dopuri de urechi), șampania, filmele și – pentru zborurile de noapte – pijamalele, îți vor face zborul atât de lin, încât o să vrei să zbori mai mult de patru de ore și 45 de minute, cât îți ia s-ajungi la Doha.