Lari Giorgescu și Ada Galeș- doi actori puși pe șotii

Nici nu ştiam că repetă împreună (la un nou spectacol în regia lui Yuri Kordonsky) atunci când i-am rugat să „joace” o scenă pe set. Am redescoperit magia care poate apărea atunci când un actor pasionat de fotbal şi dans şi o rebelă premiată cu UNITER se prind în jocul de-a fotografia.

LARI GIORGESCU, de ce ești actor?

Mi-am dorit să fiu actor încă din perioada liceului. Mai apoi, în timpul facultății, unii dintre cei mai importanți artiști din lumea teatrului au avut încredere în mine și așa am ajuns să mă contaminez de această profesie.

Câte spectacole pregătești pentru această a doua jumătate de an?

Două spectacole la Teatrul Național din București și unul la un teatru independent.

Spune-ne povestea celui mai neobișnuit spectacol în care ai jucat.

În anul 2006, pe când eram student, am făcut parte dintr-un proiect manifest prin care a fost ajutată o parte a comunității din cartierul Rahova, București, să nu îi fie dărâmate casele. Timp de 24 de ore ne-am mutat într-un cort al armatei, am adunat povești ale celor din cartier și am reușit să facem cinci piese de teatru scurt din acestea, 30 de minute fiecare. Așa am ajuns să joc un spectacol pe capota unei Dacii vechi, parcate la un colț de stradă. Publicul era format din oameni din cartier și de oameni din presă. Jucam un puști de zece ani, Manzu, pe care l-am și întâlnit. Era revoltat că i s-ar putea dărâma casa și că ar putea rămâne pe drumuri. La final, emoțiile au fost atât de mari încât nu mi-am putut stăpâni lacrimile.

Cum știi că un spectacol nu prinde? Când un film n-are succes, dincolo de cifre?

Un spectacol bun nu este neapărat un spectacol popular și invers. Succesul unui spectacol în România este dictat, în cea mai mare măsură, de cât de bine se vinde. Totodată, există și anumite politici teatrale, care știu să protejeze spectacole de calitate și să se asigure că ele ajung la un număr cât mai mare de spectatori.

Dacă ar fi să dai și tu un rating publicului din România, acesta ar fi…

Eu iubesc publicul de teatru din România. Ar fi bine ca generațiile tinere să vină mai des la teatru; știu că cinematografele din mall-ui sunt mai mereu pline cu public tânăr. I-aș încuraja să se bucure și de experiența din teatre, este mai intimă și i-ar face să se apropie mai mult de ei înșiși.

Actor independent sau actor angajat?

Ca orice actor al acestor vremuri, la început am jucat în toate teatrele independente, dar, în același timp, și în cele de stat. În 2012 am fost angajat la TNB. Nu aș renunța la nici unul dintre aceaste două fenomene. E foarte important pentru mine, de multe ori publicul de la Teatrul Național mă caută în spațiile independente, dar și viceversa.

De ce ai accepta un rol? De ce ai refuza unul?

Aș accepta un rol datorită întâlnirii pe care o prilejuiește cu un regizor. Și aș refuza un rol din același motiv. Eu cred că mai important decât un rol este această întâlnire datorită căreia descoperi că poți face lucruri despre care nu știai.

În ce fel își pune amprenta scena asupra ta, asupra vieții personale?

Procesul de lucru la un spectacol este cel care își pune cel mai puternic amprenta. Perioada respectivă este un laborator de cercetare, de căutări sub coordonarea unui regizor. E o întâlnire între oameni care încearcă să înțeleagă o realitate diferită de a lor. Asta îi face să acumuleze experiențe de viață care îi îmbogățesc și care le oferă o prespectivă mai amplă asupra trăirilor omenești. Totodată, trebuie să știi să faci diferența între toate acestea și viața personală.

Cum arată toamna ta ideală?

Îmi doresc să pot călători toamna, să am timp să citesc, să repet și să îmi pot juca spectacolele. Nu e realist, dar așa ar arăta.

O viață fără teatru și film ar fi…

… neîmplinită.

ADA GALEȘ, de ce ești actriță?

Și eu îmi pun întrebarea asta, destul de des.

Câte spectacole/ filme pregătești pentru această a doua jumătate de an?

Încep luna septembrie în forță repetând la Romeo și Julieta în regia lui Yuri Kordonsky la TNB, tot la Național voi lucra și cu Radu Afrim la Pădurea spânzuraților și mă mai bucur foarte tare că lungmetrajul Un om la locul lui în care joc alături de Bogdan Dumitrache, în regia lui Hadrian Marcu, a fost selectat la festivalul de film de la San Sebastian.

Spune-ne povestea celui mai neobișnuit spectacol în care ai jucat.

Spectacolul București. Instalație umană e o provocare la fiecare reprezentație, eu având un moment interactiv în care provoc spectatorii să se sărute cu mine în semn de susținere a comunității LGBTQ. Mai mult, încercăm să actualizăm spectacolul în funcție de evenimentele din scena politică și din cauza asta ne și temem că nu mai prindem încă o stagiune. Acum pe scenă nu se mai aruncă cu roșii, ca odinioară.

Cum îți dai seama când un spectacol nu prinde? Când un film n-are succes?

Succesul pentru mine însemnă raportarea justă și sinceră la scara mea de valori. Prețuiesc cel mai tare dacă un produs este cinstit cu sine și cu oamenii căruia i se adresează decât monetizarea lui.

Actor independent sau actor angajat?

Eu sunt un actor angajat la stat care colaborează și cu teatre independente, și pentru mine acesta este un statut necesar. Mă bucur sincer de continuitatea artistică și de siguranța financiară pe care o am de la stat și îmi doresc enorm să lucrez și în independent datorită felului mai liber și mai descentralizat în care se repetă.

De ce ai accepta un rol? De ce ai refuza unul?

Aș refuza dacă ar fi vorba de un produs în care nu aș crede. Din păcate sau din fericire (depinde de perspectivă) acum puțin timp am fost nevoită să refuz un proiect care îmi plăcea, dar pe care nu aveam timp să îl fac.

În ce fel își pune amprenta scena asupra vieții personale?

Într-un fel mult mai mare decât avem impresia inițial. Cred că e o meserie marcantă, în sensul în care repetând un comportament în fiecare zi ajungem să adoptăm ceva din mecanismul de gândire al personajului și în viața noastră civilă. Ăsta e chiar un subiect care mă interesează foarte tare și pe care mi-ar plăcea să cercetez într-un cadru academic. Apropos de asta mă pregătesc să îmi scriu lucrarea de dizertație întrebându-mă cum ajung actorii să se îndrăgostească la repetiții/filmări și cât de real esemtimentul sau nu.

Cum arată toamna ta ideală?

Repetând și mi-aș dori foarte tare și filmând. Fugind într-o capitală cu iubitul meu.

O viață fără teatru & film ar fi…

… N-ar fi viața mea.

Foto: Bálint Hajagos / The Brewery. Make-up & hairstyle: Cristina Toma & Mădălina Fediuc / Beauty District. Stilist: Amalia Dobre.