Toate femeile sunt frumoase, mai ales dacă au încredere în ele, dar…. Există un DAR. Coafura pe care mizăm are un impact decisiv asupra aspectului nostru, așa că e musai să alegem ce e mai bun pentru noi. Ce ne face să fim mai senine? Tunsoarea, nuanța părului sau modul în care ne aranjăm părul? Nu putem alege, întrucât toate cele trei sunt extrem de importante, cât timp le alegem corect pentru a ne pune în evidență trăsăturile. În caz contrar, o tunsoare nepotrivită sau o coafură greșită ne pot adăuga ani în plus pe chip.
Oana Motoi, Trainer ghd România, îți explică scurt și la obiect ce ai de făcut că să arăți super la 30 de ani. Iată care este hairstyle-ul potrivit pentru minunata ta vârstă.
“Este o perioadă în care poți adopta un look mai rafinat. Variantele la îndemână? Un bob asimetric – ușor de coafat, care îți dă un aer de eleganță. Tot la fel de bine, poți miza oricând pe buclele largi, pline de feminitate. Coafurile de zi de zi pot fi ușor pregătite chiar de către tine acasă, cu ajutorul unui styler.”, explică stilistul ghd România “La 30 de ani, te poți juca cu volumele și cu lungimile. Acum, focusul trebuie să fie pe vârfuri, care au nevoie de o apariție impecabilă. Nuanțele mai deschise pot crea un look mai fresh. După vârsta de 30 de ani, părul devine mai tern așa că poți apela la produse care oferă strălucire”
De un lucru suntem siguri: părul sănătos este în tendințe. Pentru a obține acest lucru, deseori tindem să exagerăm cu produsele pe care le folosim. Așadar, am cerut părerea unui specialist pentru a afla câte produse ar trebui să bifăm la acest capitol.
Nu rare sunt cazurile în care femeile, din dorința de a avea un par cât mai hidratat, aleg să aplice atât balsam cât și mască. Cât de corectă este această abordare? Pentru a afla răspunsul la această întrebare l-am întrebat pe George Soare, stilist Tribute Salon (Str. Londra 36), care este modul corect de a proceda. “Chiar dacă vorbim despre un par uscat sau deshidratat, întotdeauna alegem un singur produs: balsam SAU masca. Niciodată împreună, deoarece aplicate în același timp, efectul este de îngreunare al firului de păr, un efect încărcat pe care nu și-l dorește nicio femeie. Este esențial să nu exagerăm cu produsele pentru îngrijirea părului, de aceea ar trebui să avem în vedere doar 3 produse: șampon, balsam/mască și un produs pentru stilizare, bineînțeles, cu protecție termică”.