De ce Kevin Hart nu va mai prezenta Premiile Oscar

premiile oscar

Nici nu a apucat bine să se usuce cerneala știrii că actorul și comedianul Kevin Hart va prezenta Premiile Oscar în 2019, că alte știri le-au luat locul. Kevin Hart a anunțat zilele acestea că se va retrage și nu va mai fi gazda evenimentului din cauza unor comentarii homofobe pe care le-a făcut acum aproape un deceniu.

Comedianul și-a anunțat decizia pe Twitter, după ce, odată cu anuțul că va prezenta evenimentul, au început să circule online detalii referitoare la jignirile aduse comunității LGBTQ în perioada 2009-2011. „Am luat decizia să nu mai fiu gazda Oscarurilor de anul viitor, pentru că nu vreau să fiu un motiv de distragere într-o noapte care ar trebui să fie despre atâți artiști uimitori de talentați. Îmi cer scuze sincer comunității LGBTQ pentru cuvintele insensibile din trecutul meu… Eu evoluez și vreau sa continui să fac asta. Scopul meu este să aduc oamenii împreună, nu să-i îndepărtez. Multa iubire și apreciere pentru Academie. Sper să ne întâlnim din nou“.

View this post on Instagram

I know who I am & so do the people closest to me. #LiveLoveLaugh

A post shared by Kevin Hart (@kevinhart4real) on

După cum a explicat într-un film postat pe Instagram, Kevin Hart a refuzat să-și ceară scuze public pentru comentariile ofensatoare la rugămintea Academiei. Motivul? „Nu vreau să-mi cer scuze pentru că acesta e un subiect pe care l-am tot explicat în trecut de mai multe ori. Nu vrea să mă reîntorc și să continui să vorbesc despre ceva ce-a fost când eu acum sunt într-o altă fază a vieții.“

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle