A-Listers! Am ajuns pentru câteva zile la Praga, alături de echipa Mazda, pentru lansarea ALL-NEW MAZDA3. Printre zboruri cu avionul, evenimentul de lansare și programul de socializare, am reușit să ne bucurăm de atmosfera sărbătorilor din acest minunat oraș. Și pentru că ce este frumos merită împărtășit și cu cei din jur, vă dăm cel puțin trei motive să vizitați Praga de sărbători.
1. Târgul de Crăciun
ALL-NEW Mazda3 și-a ales momentul perfect pentru lansarea din Praga, deoarece târgul de Crăciun are o mulțime de căsuțe deschise dis de dimineață. Din străduțele înguste ajungem în piața orașului vechi din Praga, unde la tot pasul întâlnim miros de castane coapte, vin fiert și ciocolată caldă.
Târgul de Crăciun din această piață nu este unicul târg din Praga, pentru că ei iubesc perioada sărbătorilor și în special cadourile, în fiecare colțișor și mică piață din oraș găsești adunate câte 2 sau 3 căsuțe cu obiecte din porțelan, lut sau coronițe decorative. Cadourile pentru cei dragi nu vor fi o problemă!
Târgul de Crăciun
2. Piața orașului vechi
De la târgul de Crăciun facem doi pași și ne îndreptăm privire către una dintre atracțiile principale din Praga – ceasul astronomic din piața orașului vechi. Întreaga piață se bucură de o lumină caldă, iar la fiecare colț de clădire se deschid străduțe înguste ce creează un set up perfect pentru fotografii, așa că profilul tău de Instagram se va bucura de o serie de poze superbe cu încărcătură istorică și arhitecturală.
Pe lângă Piața orașului vechi, care oferă elementele arhitecturale pentru care Praga este recunoscută, se pot vizita galeriile de artă unde sunt expuse piese din porțelan, muzeul de ceară sau reprezentații de Jazz.
Piața orașului vechi
3. Experiențe culinare diverse
Închidem aplicația de Instagram și o luăm la pas pe una din străduțele înguste care ne îndepărtează puțin de piață și târgul de Crăciun. Atunci când ajungi pe aceste străzi îți este foarte greu să te decizi în care restaurant vei rămâne, deoarece din ușă în ușă lumina caldă și mirosul îmbietor de mâncare te invită înăuntru.
Alături de echipa Mazda am ales un restaurant cochet și potrivit pentru o masă cu prietenii – La Gare. Chiar dacă este locație cu specific franțuzesc, restaurantul este unul dintre localurile renumite din Praga datorită vechimii și intimității pe care acesta îl oferă.
O selecție de vinuri cu o paletă parfumată, platouri reinterpretate în stil praghez și un meniu cu deserturi pe care nu le poți refuza. O experiență culinară interesantă!
Restaurant La Gare
#DriveTogether #Mazda3
Foto: arhivă personală / Unsplash /