Cu trecerea anilor, remarci că ai mai multe responsabilități, programul tău e mai încărcat, iar timpul pe care îl alocai înainte pentru a te aranja scade drastic. Zilnic cauți metode de a-ți atinge obiectivele, să fii la curent cu toate noutățile, poate îți dorești să recurgi și la un regim alimentar sănătos, iar despre timpul petrecut cu prietenii și familia nici nu mai aducem vorba. Parcă nu îți mai vine atât de ușor să aloci 15-20 de minute în plus pentru tot ritualul de machiaj, nu?
Ei bine, dacă te afli în această situație, există o metodă prin care poți arăta zilnic super fresh, iar efortul este minim. Vorbim, bineînțeles, despre extensii de gene, care au rolul de a înfrumuseța dar și de a corecta anumite trăsături. Procedura poate fi diferită în funcție de fiecare femeie, deoarece există tehnici de aplicare pentru ochii adânciți, ascendenți sau asimetrici, cu scopul de echilibra aspectul feței, iar în cazul femeilor cu ten matur, extensiile de gene pot crea și o mică iluzie de lifting.
Este important de reținut faptul că extensiile de gene se aplică doar la un specialist în domeniu, iar procedura se desfășoară în câțiva pași. În primul rând, trebuie să știi că extensiile de gene nu ar trebui să între niciodată în contact cu pielea, ci ele se fixează pe gene, la baza acestora. În funcție de efectul dorit, pe o singură geană naturală se pot aplica una sau mai multe extensii de gene, cu scopul de a obține mai mult volum sau de a contura mai intens privirea.
Ajungem imediat și la întrebarea care ne macină: extensiile de gene afectează genele naturale? Răspunsul este nu! Dacă sunt aplicate corect, acestea nu îți vor rări genele sub nicio formă. În timp, te obișnuiești cu aspectul genelor lungi și pline de volum, iar dacă vei renunta la ele, la început va fi mai greu să te obișnuiești cu “vechile” gene.
Bun, te-ai decis și ai ajuns la concluzia că îți dorești să apelezi la extensii de gene. Ce urmează? Alegerea specialistului, bineînțeles. Acesta este un pas pe care te sfătuiesc să îl studiezi cu atenție, deoarece sănătatea ta este pe primul loc. Creat special în acest sens, salonul Lash Lounge (Str. Matei Basarab nr. 93) se numără printre cele mai bune saloane din București în care poți păși pentru a obține un rezultat perfect. Deoarece fiecare femeie este unică, specialiștii Lash Lounge te vor consilia în vederea atingerii unui rezultat care îți va complimenta trăsăturile. În plus, poți beneficia în aceeași locație și de servicii de machiaj, coafură, cosmetică, tratamente faciale de ultima generație, manichiură, masaj sau solar.
Dacă nu îți dorești să apelezi la extensiile de gene, mai există o procedură cu ajutorul căreia genele tale capătă mai multă intensitate, lungime și devin mai curbate, toate acestea fără a folosi mascara. Laminarea genelor este potrivită tuturor celor care mizează pe naturalețe, persoanelor care au genele scurte și deschise la culoare și celor cu genele căzute. Procedura de laminare este cea mai bună alternativă pentru persoanele care nu folosesc mascara sau care au dezvoltat alergii la mascara. Efectul se menține între 2 și 3 luni, iar după procedură genele nu necesită alt ritual de îngrijire. La acest capitol, îți recomand cu încredere specialiștii din cadrul salonului Brow Bar & More din București (Mega Mall sau Promenada).
Ce spui? Alegi să ai mai mult timp pentru tine?