Ester Peony este marea câștigătoare a selecției naționale Eurovison

Interpreta care ne va reprezenta la finala Eurovision din mai, de la Tel Aviv (Israel) este Ester Peony, o prezență relativ nouă pe piață muzicală românească. Ester Peony a reușit sa le învingă în finala de sâmbătă, difuzată de TVR, pe Laura Bretan, câstigătoarea “Românii au talent” și pe Bella Santiago, deținătoarea en-titre a trofeului “X Factor România”.

Ester Peony, pe numele adevărat Ester Alexandra Crețu, a câștigat finala românească Eurovision cu piesa “On A Sunday”, a cărei compozitoare este chiar ea, alături de Alexandru Șerbu și de Ioana Victoria Badea. Desemnarea lui Ester Peony de a reprezenta România la una dintre semifinalele Eurovision (din 14 sau 16 mai, în funcție de tragerea la sorți) și, cu puțin noroc, dacă se califică, la finala de pe 18 mai, este cel puțin surprinzătoare: ea a reușit să învingă, cu un sound nou, două intreprete cu un capital de popularitate incomparabil cu al ei și cotate cu cele mai mari șanse de a câștiga. „Mă simt extraordinar! Nu pot să cred că am câștigat trofeul! Au fost concurenți foarte buni în această finală și sunt onorată să reprezint România la Tel Aviv”, a spus Ester Peony imediat după concurs și i-a felicitat pe ceilalți cântăreți participanți la selecția Eurovision.

Ester Peony este pasionată de muzica din copilărie și s-a remarcat inițial datorită unor coveruri postate pe YouTube, unde interpreta mai multe piese cunoscute. A colaborat cu nume din industria muzicală precum Puya, Vescan, Doddy şi Anastasia și a lansat EP-ul “Dig It”, iar anul acesta se pregătește să-și lanseze primul album din carieră.

Categorii Lifestyle