Pentru că tot se apropie postul Paștelui, îți propunem o rețetă vegetariană, dar la fel de savuroasă precum una cu carne, poate chiar mai aromată, bogată și sățioasă. E o rețetă de inspirație orientală, un curry de năut plin de condimente parfumate, pe care le găsești ușor la orice supermarket. Gradul de dificultate nu e unul mare și nici durata de preparare.
Curry de năut
Ingrediente:
Mod de preparare: Mai întâi se prepară pasta aromată. Într-o tigaie, se adaugă uleiul cu ceapa tocată și pudra de chili și se călesc până se înmoaie, aproximativ opt minute. Într-un procesor se adaugă cățeii de usturoi, ghimbirul, puțin ulei, coriandrul măcinat, cuminul, garam masala, pasta de tomate, jumătate de linguriță de sare și ceapa prăjită. Dacă e nevoie, se adaugă apă sau puțin ulei. Se amesteca până se obține o pastă omogenă.
Aceasta pastă se călește într-o tigaie timp de două minute la foc mediu și se amestecă pentru a nu se lipi. Apoi se adaugă nautul scurs și clătit, conserva de roșii tocate și se mai fierbe amestecul timp de cinci minute, până scade. Se adaugă laptele de cocos subțiat cu puțină apă, se mai fierbe încă cinci minute și apoi se adaugă coriandrul proaspăt tocat, spanacul și se mai gătește amestecul până se înmoaie verdeața. Preparatul se servește cu orez fiert și garnisit cu coriandru proaspăt.
Foto: Hepta