Cum a fost ultima prezentare a lui Karl Lagerfeld pentru Chanel

chanel

Ieri, la Paris, a avut loc ultima prezentare la care a lucrat Karl Lagerfeld pentru Chanel. Și a fost emoționantă. Show-ul a reunit mai toate muzele Chanel, iar decorul a venit ca o continuare a poveștilor spuse de Karl odată cu fiecare prezentare. De data aceasta, setting-ul a fost creat să amintească parcă de orășelul de lângă Salzburg în care s-a născut designerul german.

Cele 12 cabane alpine, invitația cu schițele siluetelor designerului și a lui Coco Chanel, însoțită de mesajul „The beat goes on“, ultimele piese create de Karl Lagerfeld pentru casa franceză și emoția – așa va intra în istorie Chalet Gardenia – show-ul final lui Karl pentru Chanel.

Înainte de începerea show-ului pentru toamnă-iarnă 2019-2010, audiența a păstrat un minut de tăcere, dar acesta nu a fost cel mai emoționant moment al prezentării – ci cel de la final, când toate modelele au defilat împreună, ca o familie, iar majoritatea celor prezenți au părăsit Grand Palais în lacrimi. 

chanel

chanel

chanel

Designerul nu și-a dorit un memorial public, iar tributul pe care i l-au adus cei care au lucrat cu el îndeaproape a fost cât se poate de subtil. Ultimul show al lui Lagerfeld a fost asemeni celorlalte – ca un puzzle. A fost emoționant fără să fie nostalgic ori sentimental, ceea ce ne face să ne aducem aminte de discuția pe care a avut-o cu Suzy Menkes, când i-a răspuns că urăște nostalgia: „Lucrurile încep și se termină cu mine, după aceea, poate să se aleagă praful, nu-mi pasă“. 

chanel
Clémence Poésy, Monica Bellucci, Nicolas Lefebvre, Naomi Campbell, Caroline de Maigret, Laura Bailey, Claudia Schiffer

Muzele lui Karl au fost „răsfirate“ în toată încăperea, first row: Claudia Schiffer, Kristen Stewart, Janine Monáe, Lara Stone, Liu Wen, Marion Cotillard etc, iar pe podium au defilat Cara Delevingne, Kaia Gerber, Penelope Cruz – ambasador Chanel –, Inès de la Fressange, modelul de fitting Amanda Sanchez, Cat McNeil, Mariacarla Boscono etc. 

chanel
Penelope Cruz
chanel
Kristen Stewart

La finalul show-ului, contrar așteptărilor, nu și-a făcut apariție Virginie Viard, accentuând parcă mai tare absența lui Karl. După ce modelele și-au încheiat defilarea, Anna Wintour s-a ridicat pentru a-i oferi o ultimă ovație designerului, Caroline de Maigret, Naomi Campbell și Claudia Schiffer au fost văzute cu lacrimi în ochi, iar restul invitaților au rămas în Grand Palais mult timp după terminarea show-ului. 

chanel

Foto: hepta.ro