Ca un tribut adus lui Karl Lagerfeld, decedat luna trecuta la vârsta de 85 de ani, stilistul Adrian Perjovschi a transformat-o pe Adelina Pestrițu în celebrul creator al Casei Chanel. Transformarea este una radicală, imaginea conturată Adelinei fiind o copie fidelă a lui Lagerfeld.
“Emoțiile au fost și mai mari, pentru că, pe lângă diferența de vârsta de și de sex care o despărțea de personajul dorit, a fost și responsabilitatea uriașă de a “recrea” personajul iconic din istoria modei, Karl Lagerfeld. Ne-am pregătit aproape o săptămâna pentru aceasta transformare. Peruca a fost vopsită de trei ori și tunsă astfel încât look-ul pe care l-am creat să fie perfect”, explică hairstylist-ul Adrian Perjovschi.
“A fost o provocare imensă pentru mine să mă transform într-o legendă a modei, Karl Lagerfeld, personalitatea pe care am admirat-o dintotdeauna. Cred că întreaga lume a modei a pierdut un adevărat artist, vizionar și un talent incredibil. Această transformare vine ca un omagiu adus lui. Suntem convinși că va rămâne în memoria tuturor iubitorilor de fashion, dar nu numai”, declară Adelina Pestrițu.
Transformarea radicală by Jovsky Studio a fost fotografiată de Marius Bărăgan.