L-am cunoscut pe Radu F. Constantinescu (www.radufconstantinescu.ro) în urmă cu vreo doi ani. Şi îmi amintesc că am vorbit şi am glumit mult atunci, ca şi când ne-am fi ştiut de ceva vreme, despre lumea mondenă, despre tehnologie, despre vacanţe, despre relaţii, bloguri şi… motoare (până la urmă, conversaţia noastră avea loc într-o maşină de test drive, pe nişte serpentine în Spania). Ca să-mi iau revanşa, i-am făcut şi eu capul calendar cu revistele de modă, cu poveşti despre şedinţe foto şi deadline-uri la tipar. Iar acum l-am provocat pe unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri din spaţiul virtual românesc la o discuţie simpatică despre internet prieteni şi… despre cum ar arăta o lume fără tehnologie. Cu sau fără emoticoane.
Fă un exerciţiu de imaginaţie: ce crezi că ai spune despre blogul tău dacă azi l-ai deschide pentru prima dată?
Aş spune „La dracu! Şi ăsta mă copiază?”.
Cum ar arăta lumea fără conexiune la internet?
Eu sunt mai bătrân decât internetul. Ştiu exact cum era: friends list era afişul cu întreţinerea, că erai prieten cu toţi de pe scară; like-ul se dădea cu un fluierat admirativ, iar un comment nepotrivit se putea lăsa cu un ochi vânăt.
Ai trece pe „your personal bucket list” (lucruri, experienţe…)
Aici stau nasol! Îmi doresc ce deja am.
În telefonul tău vom găsi…
O baterie, un card SIM, unul de memorie…
Un loc de neuitat în care ai ajuns în ultima vreme şi ce trebuie să vedem acolo?
În patul soţiei mele, dar nu cred că pot să vă povestesc.
N-ai pleca vreodată în călătorie fără…
MAC şi telefon.
Dacă ai avea resurse nelimitate să mobilezi o casă, ţinând cont de toate gadgeturile şi aplicaţiile de care dispunem astăzi, ce ai pune pe listă?
Mă bate gândul ca într-o zi să fac un apartament experimental unde toţi pereţii să fie ecrane. Un spaţiu abstract care să poată să fie orice.
Ultima carte pe care ai recomandat-o tu unui prieten. De ce?
Trei femei a lui Stelian Ţurlea. De fapt n-am recomandat-o, am cumpărat zece exemplare pentru prieteni. Pentru că este o carte cum astăzi nu se mai scriu, despre oameni care astăzi nu mai există.
Serialele pentru care ai petrece un weekend întreg în casă…
Sunt anti-seriale. Excepţie Planet Earth (ambele „sezoane”) şi Extras al lui Ricky Gervais. Umorul britanic e pe gustul meu.
În frigiderul tău vom găsi, mereu…
Alcool. Mult. Şi dulceaţă de cireşe amare.
Ai vrea să colecţionezi…
Nimic. Orice psihiatru îţi va spune că nu există colecţionar fără o predispoziţie maniacală. Ce e drept, am cunoscut mai mulţi nebuni interesanţi decât oameni sănătoşi. Când eram copil am colecţionat şi eu timbre.
Cel mai emoţionant cadou pe care l-ai primit, recent?
Mâna soţiei mele. Din nou. Noi ne-am căsătorit ca la Las Vegas, pe fugă şi doar civil. După trei ani a spus din nou „da”.
Blogurile (site-urile) pe care le deschizi în fiecare zi?
Bloomberg, The Independent , Mashable.
Conturile de Instagram pe care le urmăreşti…
Sunt cam 1.500. Îmi urmăresc în general cititorii. Am cititori interesanţi.
Povestea ta favorită…
Un veac de singurătate.
Blogging înseamnă…
Ocazia să schimb lumea. Până acum nu m-am descurcat.
Foto: Alex Gâlmeanu / Asistent foto: Alin Purcariu. / Retuș fotografii: Adrian Mihaiu. Make-up: Teodor Vârban / Melkior. Vestimentaţia: Sarto.
Acest articol a apărut în ediția print A List Magazine 2, 2017