„La Gomera / The Whistlers”, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, a fost selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Cannes 2019, eveniment ce va avea loc între 14 și 25 mai.
Corneliu Porumboiu
Corneliu Porumboiu are deja în palmares Marele Premiu al Juriului și Premiul FIPRESCI al secțiunii „Un Certain Regard” din cadrul Festivalului de la Cannes, câștigate cu producția „Polițist, adjectiv”, în 2009. De asemenea, în 2015, regizorul român câștiga cu lungmetrajul „Comoara” premiul Un Certain Talent al secțiunii „Un Certain Regard”. Tot în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în 2006, lungmetrajul de debut „A fost sau n-a fost?” a fost recompensat cu trofeul Camera d’Or.
Vlad Ivanov
De data aceasta, Porumboiu își pune speranțele în „La Gomera”, primul său film realizat și în afara țării, care îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Țambrea, dar și pe actorii spanioli Agustí Villaronga, Antonio Buíl și Cristóbal Pinto. Filmările s-au realizat în București, insula La Gomera – Spania și în Singapore.
Filmul spune povestea lui Cristi, un polițist român corupt, implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. Acesta ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii. „În urmă cu câțiva ani am urmărit un documentar despre „El Silbo”. Acest limbaj fascinant, aflat pe cale de dispariție, redescoperit și folosit din nou pe insula La Gomera, m-a inspirat și motivat să scriu această poveste”, povestește Corneliu Porumboiu.
„La Gomera”, scris și regizat de Corneliu Porumboiu, are imaginea semnată de Tudor Mircea, scenografia este realizată de Simona Pădurețu, designer de costume Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu este responsabilă de direcția artistică.
Filmul va fi lansat în cinematografele din România în toamna acestui an.
Foto: Vlad Cioplea, Tudor Mircea