Cele mai noi 5 trenduri de fitness pentru vara 2019

fitness trends

Pasionații de sport știu ce tebuie să facă pentru a rămâne fit. Abdomnele, flotarile sau fandarile vor avea aceleași efecte benefice pentru aspectul tonifiat al corpului, indiferent de tipurile de mișcare la modă. Dar, ca în orice alt domeniu, și în fitness se conturează de la an la an anumite tipuri de exerciții care devin populare printre cei dornici să aibă un corp armonios dezvoltat.

Iată care sunt ultimele trenduri de fitness, identificate de cei care urmăresc direcția în care se îndreaptă atenția consumatorilor. Fie că practici sportul la sală sau pe cont propriu, poate aceste noi modalități de a face mișcare te vor inspira să muncești și mai mult.

  1. Tehnologia la purtător

Fie că e vorba de ceasurile smart, de device-urile de monitorizare a ritmului cardiac, a distanței parcurse, a vitezei etc, aceste gadget-uri câștigă din ce în ce mai mult teren și devin indispensabile pentru cei care fac mișcare în mod constant.

  1. Antrenamentele de grup

Mișcarea în compania altor câteva persoane este recomandată, pentru că, astfel, ești și mai motivat să „tragi tare“ și să faci exercițiile corect și până la capăt. E la fel de eficient să lucrezi și solo, dar pentru cei care de-abia se inițiază în tainele sportului, antrenamentele de grup sunt recomandate.

  1. HIIT (High-Intensity Interval Training)

Sună intimidant, dar acestea sunt cele mai eficiente exerciții pentru a-ți contura o siluetă fit. N-a spus nimeni că e ușor, dar le execuți repede și vezi rezultatele și mai repede. HIIT presupun serii intense de exerciții urmate de scurte perioade de pauză. De obicei, durează 30 de minute sau chiar mai puțin și pot fi făcute în pauza de masă.

4. Antrenamente în care te folosești de greutatea propriului tău corp

Aceste exerciții au avantajul că pot fi executate oriunde, fără să fie nevoie de un echipament special. Sunt mai dificile, dar merită fiecare picătură de sudoare varsată.

5. Yoga

Yoga nu s-a demodat niciodată, dar acum cu atât mai mult îi sunt apreciate beneficiile. Au apărut diverse forme de yoga, de la Power Yoga, Yogilates, Hot Yoga – poți alege ce ți se potrivește după ce le încerci pe fiecare în parte. Te vei simți alt om!

Foto: Hepta

Categorii Lifestyle