Actorul care l-a intrepretat pe Jon Snow timp de opt ani în serialul-cult s-a internat la sanatoriul Privé-Swiss din Connecticut din cauza stresului, a epuizării și a abuzului de alcool.
Kit Harrington se află la clinică de o lună, locul în care l-a prins și difuzarea finalului ”Game of Thrones”. Se pare că vedeta a fost copleșită de intensitatea emoțiilor pe care le-a implicat jocul în serial și de numroasele apariții în media pe care le-a avut odată cu finalul celui mai de succes serial din ultima perioadă. Costurile pentru o lună petrecută în clinica de recuperare se ridică la 120 000 de dolari, iar acestea includ tratarea emoțiilor negative și a stresului. Alături de actor se afla soția lui, Rose Leslie, care a făcut parte, la rândul ei, din distribuția ”Game of Thrones”. ”Soția lui îl sprijină mult. Toți cei apropiați lui l-au îndemnat să-și ia o pauză. Acum nu are nevoie decât de liniște și de odihnă”, a declarat o sursă apropiată vedetei.
Foto: Hepta