Noul videoclip al lui Justin Timberlake este tot ce așteptai în această vară

justin timberlake

După ce și-a lansat albumul The 20/20 Experience în 2013, Justin Timberlake a început turneul mondial cu același nume, care a luat sfârșit la începutul lui 2015. Chiar dacă nu a mai lansat nimic nou pe plan muzical în ultima perioadă, artistul nu a luat deloc pauză: a compus soundtrack-ul pentru filmul The Devil and the Deep Blue Sea, produs de Jessica Biel, soția sa, a devenit tătic pentru prima dată (Silas Randall Timberlake a venit pe lume în aprilie 2015) și i-a împrumutat vocea simpaticului Branch din Trolls, una dintre cele mai așteptate animații ale acestui an (premiera în România va avea loc pe 4 noiembrie).

La începutul lunii, Justin a lansat și prima lui melodie, Can’t Stop the Feeling, pe care am așteptat-o mai bine de trei ani (dar a meritat!). Cântecul este inclus pe coloana sonoră a animației Trolls, produsă de DreamWorks.

Și pentru că orice piesă care adună în doar câteva zile peste 26 de milioane de vizualizări merită și un clip pe măsură, Justin Timberlake s-a organizat rapid, iar rezultatul ne place tare, tare mult!

Dacă în 2013 a fost Happy a lui Pharrell, acum este momentul pentru Cant Stop the Feeling a lui J.T.!

Sunteți gata de dans? Start!

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle