Horoscop: Cele mai potrivite cadouri pentru fiecare zodie

horoscop cadouri

Vrei să impresionezi pe cineva cu ocazia aniversării? Atunci află-i data nașterii și vezi ce cadouri i se potrivesc în funcție de zodie.

Berbec

Berbecii primesc orice cadou cu bucurie, dar sunt impresionați peste măsură de atențiile cu un touch personal și de cele care constau în lucruri noi și trendy. De asemenae, îi bucură obiectele legate de hobby-urile lor, călătoriile, așa că le poți oferi haine și accesorii de trekking.

Taur

Taurul e guvernat de Venus, așa că sunt impresionați de tot cea ce ține de frumos și au gusturi rafinate. Le place să primească haine, bijuterii și obiecte de artă. Piatra zodiei lor este smaraldul, așa că o bijuterie cu această piatră prețioasă va fi o surpriză reușită. cei cu un buget mai restrâns le pot oferi cu succes taurilor un tricou șic sau un portofel elegant.

Gemeni

E greu de definit ce-și doresc Gemenii. Cel mai sigur e să le oferi un abonament la o bibliotecă virtuală sau să le oferi un curs de scriere creativă. De asemenea, îi mai pot bucura obiectele de papetărie și accesoriile, bijuteriile-statement: brățări, inele, orice are pietre și mărgele și strălucește.

Rac

Racii apreciază ceva cu valoare sentimentală, experiențele, amintirile plăcute. O husă de telefon personalizată cu un colaj foto cu cele mai frumoase momente, un obiect de artă pentru casă sau orice lucru de decor sunt pe gustul lor. Mai poți merge la sigur cu o carte de bucate a unui chef cunoscut sau cu ustensile de bucătărie.

Leu

Leii apreciază orice e legat de artă, creativitate, cosmetice, frumusețe, îngrijirea părului, teatru și modă. Pentru că pun preț pe aspectul exterior, îi bucură orice cadou care constă în truse de machiaj, seturi de beauty sau o oglindă pentru machiaj. La fel de reușită ar fi o cameră pentru forografii instant.

Fecioară

Fecioarelor le plac cadourile practice, nu sunt fanele cadourilor frivole. Ar aprecia un set de căști cool sau un ceas, un portfard elegant sau un rucsac de piele. Sau un voucher de închiriat ținute de ocazie.

Balanță

Balanțele sunt foarte atente la aspectul lor, așa că nu dai greș cu produse cosmetice. Sunt pasionate de lucrurile trendy și sunt la curent cu tot ce e nou și le impresionezi cu haine cool.

Scorpion

Scorpionii sunt persoane complexe și la fel sunt și gusturile lor. Îi enervează suvenirurile ieftine, apreciază cadourile cu semnificații adânci, chiar oculte, o carte de psihologie sau despre lucruri paranormale i-ar bucura enorm. La fel și articolele de îmbrăcăminte sau de beauty.

Săgetător

Săgetătorul este zodia aventurii, a explorării, a călătoriilor și mergi la țintă cu cadouri care le sunt de folos în aceste aspecte. Oferă-le bocanci de cățărare, haine cu izolare termică, accesorii de călătorie, vor fi foarte încântați. De asemenea, un kit de cooking le va merge direct la inimă.

Capricorn

Capricornii apreciază cadourile utile, dar și pe cele cu tentă luxoasă, exclusivistă. Un ceas de firmă sau o carte cu autograful în original al autorului le-ar fi pe plac. Îi mai cucerești cu o servietă de piele, un iPad sau cu o bratara fină.

Vărsător

Vărsătorii apreciază tehnologia și gadget-urile, deci electronicele sunt în topul preferințelor lor. Sunt fascinați de viața starurilor și le-ar plăcea mult un parfum semnat de o celebritate.

Peștii

Peștii apreciază cadourile cu valoare sentimentală și nu pun preț pe cea materială. Le plac cadourile care le pun imaginația la treabă – cum ar fi un kit de pictură. Sunt fascinați de articolele de îmbrăcăminte cu un touch extravagant, așa că ar fi potrivite pentru ei un set de pijamale de mătase sau niște papuci de casă pufoși.

Foto: Hepta

Categorii Lifestyle