10 lucruri neștiute despre Smiley

Fie că își pierde buletinul, fie ne invită la vals sau ne îndreaptă pașii către casă, Smiley este mereu în atenția noastră. Cel mai simpatic jurat de la Vocea României (PRO TV) ne vorbește acum despre preferințele sale în mediul online.

Care este gadgetul tău preferat?

Telefonul a ajuns indispensabil prin infinitele funcții pe care le are: citesc, ascult muzică, îmi fac playlisturi, intru pe social media.

Ce imagine se află pe ecranul telefonului tău?

Una aleasă la întâmplare din library. Nu prea am timp să customizez telefonul cu poze…

Primul lucru pe care îl faci dimineața?

Deschid ochii și sunt bucuros că m-am trezit. De obicei, ziua mi-o încep cu exerciții fizice.

Faci cumpărăturile online? De pe ce site-uri?

Da, fac cel mai des cumpărături online. Cel mai des îmi cumpăr încălțăminte de pe site-uri din Europa.

De unde te informezi?

În general, informațiile mi le iau de pe social media, de pe paginile dedicate de știri.

Cum arată playlistul tău?

Depinde de stare. Ascult genuri și artiști diferiți. Secret life of Walter mitty the soundtrack, John Mayer toată discografia, Beatles, Beach Boys,

Prodigy, Vangelis, Ben Harper, Bob Marley, Rosalia, H.E.R, Janelle Monae, Drake, Ed Sheeran, tot ce iese de la Hahaha etc.

Site uri de cumparaturi:

 urbanoutfitters.comantonioli.eu,  Mrporter.com, Irinavoinea.com.

Ce post de radio asculți?

Când sunt în mașină ascult orice post de radio. Altfel, ascult muzica din telefon, iar când am și internet (nu sunt în avion) ascult muzică de pe Spotify.

Pe cine urmărești pe Instagram? 

În general, urmăresc mare parte dintre artiștii români și artiști precum Ed Sheran, Bruno Mars sau songwriterii cu care tocmai ce am lucrat în tabăra de creație muzicală organizată de noi cu ocazia aniversării a 11 ani de Ha, Stephen Pugh, James Newman, Sebastian Kole.

Care este ultimul lucru pe care îl faci seara, înainte de somn?

De obicei, când ajung acasă și mă liniștesc, ăla este momentul în care mă gândesc la lucrurile de peste zi, la ce am făcut bine sau mai puțin bine, la ce mai pot îmbunătăți și ce am de făcut mai departe. Sunt zile și zile, uneori, îmi termin ziua uitându-mă la un serial, de exemplu.