Kate Middleton a reușit încă de la început să se impună ca un fashion icon, iar secretul ei stă în stilul efortless, practic, comod, dar în același timp șic.
Toate hainele cad ca turnate pe silueta ei filiformă și, chiar dacă ținutele ei niste fashion-statemant-uri, Ducesa de Cambridge reușește să se fie mereu o apariție apreciată. Iată câteva dintre ținutele purtate de Kate în ultima perioadă, din care orice femeie, indiferent de siluetă, vârstă sau stil de viață ar putea să se inspire. Stilul Kate Middleton – casual, conservator with a twist este cel mai la îndemână.
Alăturarea de violet cu kaki se pare că este de bun augur. O ținută zi confortabilă și în trend, datorită alăturării de culori și croielii pantalonilor.
Eterna rochie clasică, casual-elegantă, creație ARossGirl x Soler, care poate fi purtată de dimineața până seara. Ziua se poate purta cu cizme, iar seara, cu sandale sau cu pantofi.
Unul dintre paltoanele preferate ale lui Kate, într-o culoare neobișnuită pentru o haină de toamnă – un albastru lila. Culoarea pastelată îndulcește modelul sobru al paltonului. Așadar, toamna aceasta poate renunți al eternele haine în culori închise – negru, maro, gri și îmbracă o haină într-o culoare veselă.
Rochiile cu printuri geometrice sau florale se poartă din vară până-n toamna, indiferent de culoare.
Foto: Hepta