S-au cunoscut în 2011, la filmările pentru The Rum Diary, și ulterior au început să iasă împreună, iar în februarie 2015 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc la reședința lor din Los Angeles. Acum însă, povestea de dragoste dintre Johnny Depp și Amber Heard a ajuns la final și actrița a depus deja actele de divorț, invocând diferențele ireconciliabile dintre ei ca motiv al separării.
Iar aceasta nu este singura veste proastă pentru Johnny Depp: mama lui, Betty Sue Palmer, a murit cu doar câteva zile înainte ca Amber să înainteze documentele de divorț. În plus, procesul dintre cei doi va fi cu siguranță unul complicat, mai ales că actrița urmărește să obțină o parte din averea de 400 de milioane de dolari a lui Depp, având în vedere că cei doi nu am semnat un contract prenupțial înainte să se căsătorească.
Conform celor de la TMZ, relația dintre Johnny și Amber s-a deteriorat din cauza familiei lui: copiii, surorile și mama actorului nu o tolerau deloc pe Heard, pe care au acuzat-o în repetate rânduri că îl folosește pe Depp pentru notorietatea și banii săi.
Johnny Depp a mai fost căsătorit o dată, în 1983, cu make-up artistul cu Lori Anne Allison, de care a divorțat în 1985. Actorul a mai ieșit cu Winona Ryder și Kate Moss, însă cea mai longevivă relație a sa a fost cea cu actrița și cântăreața de origine franceză Vanessa Paradis, cu care a fost timp de 14 ani, din 1998 până în 2012. Johnny Depp și Vanessa Paradis au împreună doi copii: Lily-Rose Melody Depp, în vârstă de 17 ani, și John Cristopher Depp, în vârstă de 14 ani.
Foto: hepta.ro