Oficiali de la Palatul Buckingham au rugat-o pe Jennifer Meyer, fosta soție a lui Tobey Maguire, să nu mai folosească fotografii cu Ducesa de Sussex, Meghan Markle, pentru a-și face reclamă liniei ei de bijuterii.
Jennifer Meyer este creatoarea brandului de bijuterii omonim, iar printre clienții ei se mai numără staruri precum Kate Hudson, Reese Witherspoon sau Jennifer Aniston, căreia i-a creat inelul la logodna cu Justin Theroux.
Fosta soție a lui Tobey Maguire a postat mai multe fotografii cu Meghan Markle purtandu-i bijuteriile pe contul oficial de Instagram al brandului și susține că ducesa e înnebunită după piesele create de ea.
Totuși, acest lucru nu este deloc agreat de Casa Regală, care nu acceptă ca membrii ei să facă reclamă unor produse în scopuri comerciale. Jennifer Meyer a fost la rândul ei actriță și provine dintr-o familie cunoscută la Hollywood, dar s-a reorientat către creația de bijuterii și acum este unul dintre cei mai apreciați bijutieri din Los Angeles, iar piesele ei au prețuri începând de la 100 de dolari și care pot ajunge până la 35 000 de dolari – cum ar fi un colier de diamante.
Foto: Hepta