În fiecare suntem bombardați cu tot felul de tipsuri care promit tinerețe fără bătrânețe, slăbire fără efort și de tot felul de alte lucruri imposbile care ne lasă dezamăgiți de rezultate (și mai ales de noi înșine ). Iată care sunt cele mai mari mituri legate de sănătate și de well-being care au circulat pe parcursul anului 2019 și felul în care sunt ele demontate sau explicate de specialiști.
Se știe despre probiotice că au abilitatea de a crea bacterii bune în stomac și că ajută sistemul digestiv. Totuși, efectele probioticelor diferă de la o persoană la alta, în funcție de reacțiile chimice din fiecare organism, așa ca acestea nu se aleg după ureche, ci numai la recomandarea medicului, după efectuarea analizelor.
Cărbunele activ este benefic în tratarea unor cazuri medicale grave, precum supradozele, dar cam aici se opresc efectele benefice ale cărbunelui activ. În ultimul timp au fost la modă tratamentele cu cărbune activ pentru orice: de la măști de față detox la repararea sistemului digestiv. Din păcate, nu există nicio dovadă care să susțină aceste aspecte, iar folosirea lui necontrolată poate duce la apariția grețurilor sau a constipației. Organsimul uman e dotat cu filtre naturale, iar cărbunele activ nu le înlocuiește funcțiile.
Mulți sunt de părere că oțetul de mere este elixirul vieții. Într-adevăr, poate accelera digestia și poate influența în mod pozitiv nivelul colesterolului și al zahărului din sânge, dar, în final, nu te va ajuta să slăbești pe cântar. În plus, o cantitate prea mare poate eroda dinții și poate cauza arsuri la stomac.
Nu lua vitamine la întâmplare, ci numai pentru a repara un deficit, pentru că dozele necontrolate pot vea efecte adverse. Consultă medicul și, dacă ai un anume deficit, îl poți repara prin aportul de vitamine.
Mulți sunt de părere că gelul dezinfectant pe care îl purtăm în geantă nu este atât de eficient în eliminarea microbilor precum spălatul pe măini cu săpun. Dar, un spălat pe mâini superficial poate doar muta de colo-colo microbii, în timp ce gelul de curățare care conține alcool omoară microbii și scade șansele de a contacta boli de sezon.
Conform cancer.org, nu există dovezi clare prin care să existe o corelație între folosirea deodorantelor cu aluminiu și dezvoltarea de boli grave, precum cancerul. Totuși, există alternativa eficientă a deodorantelor naturale, precum cele din piatră de alaun.
Photo by freestocks.org on Unsplash