Chiar dacă nu a câștigat cea mai recentă ediție a cooking-show-ului MasterChef (PRO TV), Sasha, cunoscută mai bine drept Dilly Chilly, sigur n-a trecut neobservată, din contră. Concurenta a adus în competiție doza necesară de picanterie, îmbinată cu umor și volubilitate. Fost model și actriță, transformată în globe-trotter și activist implicat în cauze nobile, Dilly Chilly face un follow-up al concursului care a adus-o în atenția publicului și ne împărtășește din filosofia ei de viață.
O experiență de neuitat cu bogății sufletești cum rar întâlnești. După concurs mi s-a întărit convingearea că mâncarea este viață. Dacă ai respect pentru ingrediente și planetă, iubirea vine automat în mancare și devine hrană pentru suflet, nu doar pentru trup.
Am învățat că mai important decât a fi un om de succes este să fii un om de valoare. Conexiunea cu colegii mei este mai valoroasă decât orice câștig material. Am învățat că starea mea naturală de fericire este permanentă și nu depinde de cine câștigă sau pierde. Cred că fericirea vine dintr-o lume interioară și nu dintr-o lume exterioară. “Happiness is an inside job”!
Când ești un suflet liber și autentic, este ușor să ieși în evidență. Am venit fără așteptări, ca un bambus gol pe dinăuntru și am lăsat energia infinită a noii experiențe să se verse în mine, m-am umplut de necunoscut, de misterios și de divin, care s-a transformat în creativitate. Bambusul a devenit flaut, iar divinitatea a cântat prin mine. S-a simțit și în farfuriile mele dansul iubirii.
Au fost multe momente pline de amuzament, în care râdeam ăn hohote, dar și multe momente pline de emoție și lacrimi la fiecare plecare a unui coleg. Înainte de a intra în platou, imi îmbrătișam colegii pentru câteva secunde bune. Îmbrățișările cresc nivelul de fericire și ne ajută să avem o mai mare incredere în noi. Când strângeam pe cineva în brațe, parcă se crea în jurul meu un zid care reușea să mă ferească de orice energie negativă. Energia pozitivă și optimismul pe care le simțeam erau atât de puternice încât îmi influențau starea de spirit pentru mult timp.
Eu cred că Universul m-a adus la televizor cu un scop mult mai mare decât pare. Cred că sunt o punte între Univers și Pământ care aduce speranța unei iubiri neconditionate și curajul de a trăi autentic, curajul de a fi Dilly 🙂 și pe lângă asta, să dau naștere focului interior cu picanteriile mele! “Add some spices to your life” Show-ul la care aș vrea să particip este categoric “With Dilly Chilly around the World”
A fost să mă descopăr. Este nevoie de curaj să crești și să devii cine ești cu adevărat. A te cunoaște este începutul întregii înțelepciuni. Privilegiul unei vieți este de a deveni cine ești cu adevărat. Autenticitatea este o colecție de alegeri pe care trebuie să le facem în fiecare zi. Este vorba despre alegerea de a părea și de a fi real. Alegerea de a fi sincer. Iar cel mai mult m-au ajutat în a mă descoperi cu adevărat călătoriile de una singură în jurul lumii. Mi-am depășit multe limite și am avut curajul de a explora lumi necunoscute și de a-mi învinge temerile. Am stat în locuri periculoase din lumea asta, chiar și într-o favelă din Rio de Janeiro, am sărit de 7 ori cu parașuta, am facut scufundări cu rechinii și am explorat lumi ezoterice! Și de aici începe o altă listă.
Vreau să păstrez misterul și surpriza, vreau să las viața să curgă ca un râu și să trăiesc momentul. Asa că o să continui DillyChilly project și am să împărtășesc iubire oamenilor din jur, am să aduc cât mai multe zâmbete pe chipurile oamenilor și am să gătesc copiilor nevoiași. Mă las ghidată în permanență de înțelepciunea eternă și divină a subconștientului meu care mă ajută să rezolv orice problemă cu calm și cu răbdare.
Una dintre cele mai frumoase caracterizări pe care le-am primit este chiar de la una dintre fanele mele. Un mesaj care mi-a ajuns în inimă, așa că am să împărtășesc cu voi: “Sezonul ăsta mi s-a părut totuși mai aparte decât celelalte și asta, poate, pentru că am vazut cel mai frumos om și concurent care a existat vreodată la un concurs de genul. Te-am admirat din prima clipa în care te-am văzut și surpriza cea mai mare a fost să te descopăr treptat, nu doar ca pe o femeie extraordinar de frumoasă ci și ca pe un suflet cum rar întâlnești pe acest pământ. Bunătatea, puterea și frumusețea ta interioară m-au cucerit iremediabil și mi-au dat speranța că încă mai există oameni buni și frumosi…exact ca tine. Îți doresc ca Universul să îți ofere tot ce e mai bun pe acest pământ. Ești cel mai frumos om pe care l-am văzut de foarte multă vreme încoace. Te îmbrătișez cu mult drag! Să rămâi la fel de minunată întotdeauna! Teodora din București 🙂 PS: frățiorul meu de 11 ani a spus că își dorește o soție ca tine când va fi mare.” Am fost extrem de fericită!
Nu ce am gătit este important, ci modul în care am gătit! Cu mare bucurie și totală admirație pentru magia culinară. Secretul bucuriei în ceea ce faci este conținut într-un singur cuvânt – excelență. Să știi să faci ceva bine înseamnă să te bucuri. Când ești inspirat de un scop deosebit, de un proiect extraordinar, toate gândurile tale își rup limitele. Mintea ta transcende limitările, conștiința ta se extinde în toate direcțiile și te regăsești într-o lume nouă, mare și minunată. Forțele adormite, abilitațile și talentele devin vii, iar tu te descoperi a fi o persoană mai mare decât ai visat să fii vreodată.
Aș găti cu mare dragoste și i-aș invita la masă pe părinții mei. Datorită lor am putut deveni “Dilly Chilly”: o nebunie picantă plină de entuziasm și mulțumire pentru viață. Mă rog mereu pentru ei să fie fericiți. Când văd sau fac mâncare frumoasă le mulțumesc părinților mei pentru energia și virtutea lor. Mâncarea pe care o gătesc exprimă recunoștința față de părinții mei. Ei mi-au permis să devin ceea ce sunt.
Destination unknown. Nu aș lua nimic cu mine. Aș vrea să fiu ca un fluture purtat de vânt. De aceea port mereu pașaportul la mine, în cazul în care apare o astfel de oportunitate. Nu am teama de necunoscut, îndrăznesc să fiu aventuroasă. Curajul este putearea de a te avânta în necunoscut. Simt că sunt neînfricată în căutarea a ceea ce îmi aprinde sufletul. Dintre toate cărțile din lume, cele mai bune povești sunt în paginile pașaportului meu.
Nu îmi lipsește nimic. Bogățiile mele sunt în suflet. Totul trece în viață. Bucuria mea pentru viață vine din aprecierea pentru tot ce am. Cum nici lumina nu este separată de soare, cum nici valul nu este separat de ocean, nici eu nu mă simt separată de cei pe care îi iubesc. Pentru mine, sănătatea mea și a celor dragi este cel mai prețios lucru. Atata timp cât îi am pe ei, nu îmi lipsește nimic. Mulțumesc Universului pentru susținere și întărirea credinței mele în viață, în oportunitățile și miracolele ce vin spre mine, în puterea mea de a le vedea, simți și primi în viața mea.