Ce arome vibrează cu zodia ta? Caracteristicile zodiei se reflectă și în preferințele pentru parfumuri. Iată care sunt aromele preferate de fiecare zodie în parte:
Berbecii preferă aromele citrice, combinate cu cele florale. Aromele citrice stimulează simțurile, dar și mintea. Printre celelalte arome agreate de Berbec se mai numără trandafirul, lonicera, tămâia, smirna, iasomia, mușcata-trandafir, ghimbirul, pinul.
Mirosul specific Taurului este cel de trandafir și cel de violetă. Taurul este semn de pământ, deci santalul și alte arome lemnoase îi atrag pe cei din zodia Taurului, la fel și moscul, zambila sau floarea de piersic.
Gemeni
Pe Gemeni îi cucerești cu aromele light, citrice (grepfrut roz) și de vetiver. Când Gemenii au avut o zi stresantă, se pot relaxa făcând aromaterapie cu ulei de lavandă. Starea de bine le mai este indusă și de mirosul de liliac sau de crin.
Rac
Racilor li se potrivesc mirosurile date de florile albe: crinii, gardeniile, liliacul, trandafirii, iasomia, lonicera. Aceasta zodie apreciază parfumul pur, floral, care provine de la o singură floare, neamestecat cu altceva, aceasta este semnătura lor.
Leu
Leii sunt foarte pretențioși în ceea ce privește parfumurile și preferă aromele scumpe, rare, condimentate, care miros a piele.
Fecioară
Facioarelor li se potrivesc mirosurile vanilate, de vetiver, citrice, de lavandă. Acestea apreciază aromele proaspete, cu subton floral, sau pe cele formate dintr-o singură notă, cum ar fi mărgăritarul. Seara, preferă mirosul de santal.
Balanță
Balanțelor le place să foloseasca mai multe parfumuri, nu-și stabilesc unul ca semnătură olfactivă. Le aleg în funcție de anotimp, de dispoziție sau de ocazie – le plac parfumurile clasice, florale, light, elegante, nu foarte grele, iar cel de trandafir se apropie cel mai mult de personalitatea lor.
Scorpion
Printre preferatele Scorpionilor se numără parfumul de crizantemă, de nalbă, de mușcată-trandafir, de lonicera și de eucalipt, dar și aromele de mosc. Scorpionii sunt în stare să petreacă ore întregi într-o parfumerie pentru a testa diverse arome.
Săgetător
Reprezentanților acestei zodii li se potrivesc aromele de garoafă, aromele lemnoase, adânci, senzuale, cele citrice și cele florale, pregnante, dar și aromele condimentate: ghimbir, șofran, paprika, scorțișoară, chilli, susan și de migdale.
Capricorn
Aromele pe placul Capricornilor sunt cele lemnoase, iar ingredientul principal trebuie să fie santalul. De asemenea, apreciază și parfumurile calde, florale.
Vărsător
Parfumurile pe placul Vărsătorilor sunt cele de flori de portocale, aromele fructate, santal și mușcată-trandafir.
Pești
Parfumul pe placul Peștilor trebuie să conțină orhidee albe, violete, narcise, crini, gardenii și nuferi. Combinația ideală pentru această zodie de apă este formată din baze de vanilie, cu sarsaparilla, liliac și violete.