Deşi nu ştiu să înot, cumva, nu reuşesc să mă pot ţine departe de apă – sunt prima care aleargă în mare când ajunge pe plajă, prima în linie la piscină, ba chiar mi-am învins teama de apă adâncă şi am participat la o regată – o competiţie în cadrul căreia o suită de ambarcaţiuni cu vele se aventurează în largul mării.
În cazul în care urmează să te avânţi la rândul tău în larg, plănuieşti să mergi la mare, o corazieră, sau pur şi simplu vrei să aduci o notă de vacanţă în viaţa de zi cu zi, îţi propun să mizezi pe o garderobă inspirată de vestimentaţia marinărească.
Cu rădăcini care merg până în secolul al XVI-lea, la Genoa, unul dintre cele mai aglomerate porturi din Europa, brand-ul Marina Yachting îmbină stilul modern italian cu inspirația și tradiția istoriei sale în arta navigației autentice – nu degeaba sloganul său este „The Original Italian Marine Lifestyle Brand Since 1878”.
Noua colecție surprinde prin modele grafice derivate din stilul navy și propune croieli şi detalii inspirate din stilul anilor ’70. Dungile, un element emblematic pentru brand-ul genovez, apar în diverse forme şi culori. Cromatica gravitează între tonuri de albastru marin, alb, crem, bleu şi roşu, nuanţe care se regăsesc pe diferite materiale, precum denim, tricot, bumbac sau neopren. Nu lipsesc din colecţie elementele inspirate de nodurile marinăreşti sau detaliile metalice.
Colecţia feminină îşi ia inspiraţia din surse variate. -ținutele mixează elemente sport-urbane din stilul Cupei Americii, cu piese navy chic ce reflectă atmosfera anilor ’70 din Riviera franceză, toate urmând stilul marin emblematic al brand-ului genovez, în timp ce inspiraţia pentru piesele masculine porneşte de la destinaţiile legendare pentru iubitorii de navigaţie, precum este cel mai sudic punct al Pământului, Cape Horn.
Peacoat-ul, emblema Marina Yachting, nu lipseşte nici în sezonul cald, jacheta fiind o reinterpretare modernă a piesei autentice din marina britanică a secolului al XIX-lea. Ţinutele relaxate, în culori intense (nuanțe putenice de roșu, galben, roz sau albastru ultramarin) dau o notă puternic urbană, potrivită atât pentru ieşirile în oraş, cât şi pentru călătoriile pe mare.
Colecția de primăvară/vară 2016 îl include printre protagoniști pe Horia Tecău, cel mai bine cotat tenismen român în clasamentul ATP la ora actuală, şi de asemenea, ambasador al brand-ului.
„Este important ca hainele pe care le port să îmi reprezinte stilul de viaţă activ. Mare parte din timp sunt plecat în turnee, deci aleg ţinute casual-sport care să îmi ofere confort, dar şi un aspect modern. Piesele din noua colecţie asigură confortul de care am nevoie şi vin cu elemente marine specifice brand-ului”, spune Horia.
Colecţia primăvară-vară 2016 este disponibilă în magazinele Marina Yachting din România – magazinul din Mall Promenada din Bucureşti, cel din Hotel Vega din Mamaia şi cel din Hotel Alpin din Poiana Braşov.
Foto: Marina Yachting