Când noi abia ne bem cafeaua cu ochii cârpiţi de somn, Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea ne prezintă pline de energie, de la pupitru, ştirile dimineţii la PRO TV. Suntem obişnuiţi să le vedem numai pe ele în ipostaza celor care ne aduc primele ştiri, dar cum ar fi să joace ele rolul de protagoniste ale buletinuluiui informativ? Aşa că le-am provocat pe cele două prezentatoare să ne povestească ce se întâmplă în platoul de televiziune când sunt pauze publicitare, ce cred, sincer, una despre cealaltă, ce le uneşte şi ce le face atât de diferite.
Andreea Marinescu (stânga): Să mergem la Paris, să bem o cafea și să mâncăm un croissant!
Lavinia Petrea (dreapta): Începem ziua, evident, dimineața devreme la o cafea ca să putem râde zgomotos amintindu-ne de vremea în care aveam birourile lipite în redacție și petreceam mult timp împreună, apoi la un SPA cu masaj, măști pe față și castraveți pe ochi (râde).
Andreea Marinescu: Blândețea din privire este lucrul pe care aș vrea să-l împrumut de la ea.
Lavinia Petrea: Culoarea minunaților ei ochi albaștri. Când mă uit la Andreea, la TV, în săptămâna în care este ea la pupitru, îmi zic mereu: fata asta e toată numai ochi!
Andreea Marinescu: Nu mă enervează nimic la ea, Lavinia e un om special pentru mine.
Lavinia Petrea: Că are mereu dreptate când anticipează niște lucruri. Uneori aș fi preferat să se înșele.
Andreea Marinescu: Întotdeauna fericită.
Lavinia Petrea: Fericită și împlinită. Îmi vine în minte însă și o ipostază concretă, la care cred că și ea s-a gândit: să o văd o dată, la același pupitru cu mine, live, prezentând un jurnal altfel, împreună (râde).
Andreea Marinescu: Când ne-am îmbrăcat identic și ne-am dat seama de asta în drum spre serviciu sau când ne-au anunțat că intrăm împreună la prezentare și că amândouă ne vedeam visul împlinit.
Lavinia Petrea: Ziua în care ne-am îmbrăcat la fel și ne-am dat seama de asta fără să ne vedem, doar vorbind la telefon. Era vorba despre o helancă gri, cumpărată din același magazin. Am râs foarte mult, dar cred că aceea a fost și perioada în care eram foarte conectate una cu cealaltă.
Dacă i-ai cere un sfat cu privire la viața profesională colegei tale, care ar fi acela?
Andreea Marinescu: Cred că aș vrea să știu secretul legat de faptul că îi iese de foarte multe ori să fie de treabă cu cei care greșesc față de ea.
Lavinia Petrea: Cum să fiu „mai înfiptă”.
Unde îți doreai să ajungi când ai intrat în televiziune și cum te vezi acum, cu ani de experiență în spate?
Andreea Marinescu: Sincer, îmi doream să ajung exact ce sunt acum: prezentator. Acum mă bucur că lucrul ăsta nu s-a întâmplat din primul moment pentru că eram foarte tânără, aveam doar 19 ani. Totul a venit la momentul oportun și mă bucur de ce mi se întâmplă în fiecare zi.
Lavinia Petrea: Un lucru e cert, nu aș fi crezut că voi ajunge la pupitru știrilor, era un vis pe care nici nu îndrăzneam să mi-l proiectez. Eram cea mai fericită că fac parte dintr-o echipă de oameni minunați de la care am atâtea de învățat. Sunt foarte fericită și mulțumită că vin în fiecare zi la serviciu cu nerăbdare și că pot spune cu mâna pe inimă „Îmi iubesc meseria”.
Andreea Marinescu: Au fost două momente foarte dificile: cea mai lungă transmisiune live de la moartea lui Nicolae Dobrin, care, dincolo de marele fotbalist de renume internațional era și unul dintre prietenii tatălui meu… și era și o pierdere personală.
Iar celălalt este transmisiunea de la Maternitatea Giulești, la foarte puțin timp după ce-l născusem pe Vladimir, când am văzut prima oară copiii născuți prematur care suferiseră arsuri. Era șocantă imaginea și greu de descris disperarea mamelor care nu știau dacă și ai lor sunt printre cei scoși de pompieri.
Lavinia Petrea: Să mă aflu lângă o familie care tocmai își pierduse copilul în condiții tragice.
Cum se vede viața dimineața? Care este rutina ta de plecat la serviciu și ce faci până intri în direct?
Andreea Marinescu: Viața dimineața, la ora la care eu spun că e dimineață, e foarte liniștită, calmă, pe îndelete… Asta pe la ora 03.00, când îmi beau în liniște cafeaua pe balcon, îmi pup băieții care dorm profund la ora aia, îi învelesc și plec la muncă. Pe la 04.20 începe pregătirea jurnalului și frumoasa agitație de care am devenit dependentă în ultimii ani: citesc știrile, aflu ce e în desfășurare și ce avem în emisie, prima cafea discutată cu Neti și primele râsete matinale, răsfățul de la machiaj… și emisia propriu-zisă.
Lavinia Petrea: Diminețile care încep atât de devreme au un mister și un farmec aparte și sunt greu de descris pentru a fi înțelese de cineva care nu s-a trezit măcar o dată la ora 4 dimineața și doar să se bucure de acest moment fără să se plângă de somn sau să se gândească ce bine ar fi fost să mai doarmă. Legat de rutina de acasă, este modul în care îmi îngrijesc și pregătesc tenul înainte de a ajunge la cabina de machiaj. Apoi prima cafea, băută alături de Neti pe care întotdeauna o găsesc cu televizorul pornit pe un canal de muzică. Răsfăț, cafea, muzică și porții bune de râs. Asta este rutina de dinaintea intrării în direct.
O glumă internă din studioul știrilor pe care ai vrea s-o împărtășești cu noi?
Andreea Marinescu: Hmmm, sunt multe glume că noi ne găsim motive de râs mereu! Așa ne construim energia cu care ținem cele patru ore și jumătate de știri.
Lavinia Petrea: „Hai că iar joacă ciorile popice”. Spunem asta când auzim cum aceste păsări își pierd nucile pe acoperișul studioului de știri, iar zgomotul este cel specific jocului de bowling.
Dacă am vedea ce se întâmplă în pauzele publicitare în studio, am afla că…
Andreea Marinescu: Eu cu Mihai Dedu jucăm cuvinte încrucișate pe telefon și rummy, mâncăm covrigi calzi și râdem cu lacrimi mai mereu.
Lavinia Petrea: Toți băieții de la camere dispar când ne văd pe noi, fetele, că ne pregătim de poze. Pentru că îi punem să ne facă șapte mii d cadre ca să ne mulțumească și tot nu e bine.
Foto: PRO TV