VIDEO – Welcome to my… Studio: chef Foa

Nu știu cum s-a făcut… dar, ori de câte ori a fost vorba despre o întânire cu un chef, despre un experiment în bucătărie sau o lecție de gătit… eu am fost prima în cadru. Să vă explic: eu știu să fac doar cafea, iar orice cuțit, oricât de mic și neascuțit, lăsat în preajma mea, trebuie să vină la pachet cu niște plasturi. Evident însă că am fost prima care a vrut să intre în bucătărie la chef Foa și să-i afle secretele. OK, recunosc: și să gust din orice ar fi pregătit el delicios.

Lămâi, lime, căpșuni proaspete din piață, semințe de chia, miere de curmale, iaurt și lapte: acestea erau ingredientele care mă așteptau pe blatul de lucru din studioul Flavours (www.flavours.ro). Și o trusă impresionantă de tot felul de instrumente bune în bucătărie, semnată chef Foa.

„Prima mea amintire legată de mâncare o am din copilărie. Eram trei frați, părinții erau plecați la muncă, așa că mai improvizam și noi în bucătărie. Iar eu recunosc că i-am influențat și pe frații mei să gătească. Eu eram foarte curios să văd ce face mama, cum gătește. Recunosc, sacrificam din timpul meu de joacă să fur din secretele ei. Iar curiozitatea în bucătărie e bună, mereu”, îmi povestește chef Foa (Florin Scripcă), în timp ce pregătește ingredientele pentru desertul de mic dejun de astăzi.

Vom face un piure de căpșuni cu lapte, în care vom pune la înmuiat semințele de chia. Între timp, dăm alte căpșuni prin blender, în care punem sucul de la o jumătate de lime. Pentru acest desert mai avem nevoie de miere de curmale și de iaurt. Este un desert nu foarte dulce, care te energizează pentru întreaga zi”, explică chef Foa. Să știi că mă mai enervez în bucătărie”, îmi povestește chef Foa, afișând un zâmbet larg. Nu chiar într-atât încât să îi iau cuiva tigaia din mână, dar nu îmi plac oamenii care nu sunt pasionați și care nu pun suflet în ceea ce fac. Ca să fii un bucătar bun trebuie să fii curios, să fii pasionat, să muncești, să experimentezi, să asculți sfaturile altora. Și cred că, dacă aș avea puteri absolute, n-aș lăsa în bucătărie oameni care nu fac dreptate ingredientelor.

Cel mai ciudat loc în care am gătit a fost într-o dubă, în Piața Romană. Evident, erau lucruri pregătite din vreme, dar tot era nevoie să faci frigăruile acolo pe loc, în dubă. A fost o nebunie, dar mi-a plăcut experiența”, spune chef Foa, care admite că îi place să gătească deserturi (eu aș spune că îi ies și foarte bine, dacă mă gândesc doar la acea Pavlova făcută de el…) dar că și mai mult îi place să gătească o bucată zdravănă de carne. „Știi, cred că unul dintre lucrurile pe care știu să le gătesc bine, să le fac apetisante și gustoase, dar pe care nu îmi place să le mănânc ar fi… varza de Bruxelles”, îmi mărturisește în timp ce eu gust din desertul la care (puțin, e adevărat) am contribuit.

De ce nu există la noi un restaurant cu stele Michelin, îl întreb eu pe chef Foa. „Cred că piața nu e pregătită. Cred că, dacă ar exista unul, ar fi doar pentru experimente. Și să deschizi un restaurant care să îndeplinească toate acele condiții e foarte dificil”, concluzionează el.

De cât exercițiu ai nevoie să fii un bucătar bun și de câtă muncă, care sunt restaurantele favorite ale lui chef Foa, în interviul de mai sus. Welcome to… My Studio (sau Foa Kitchen)!

P.S.: Eu m-am ales cu tăiatul căpșunilor. Am reușit cu brio, fără să mă tai (sau cel puțin atâta timp cât a durat filmarea). Chef Foa, iertare, am fost nevoită să folosesc și un plasture după ce ai plecat, chiar dacă acel cuțit nu era foarte ascuțit…