Uleiurile naturale te pot proteja de soare?

soare

Preferi uleiurile naturale pe post de loţiuni de plajă? Află mai jos dacă un ulei te poate proteja cu adevărat de razele UV. Pont: nu uita să le aplici cu o mai mare frecvenţă faţă de loţiunile clasice de plajă pentru că uleiurile oxidează lent la contactul cu factorii de mediu şi ȋşi pierd din proprietăţi.

Ulei de morcovi, SPF 40. Morcovii conţin una dintre cele mai mari concentraţii de beta-caroten, un antioxidant foarte puternic care nu doar conferă vibranta nuanţă portocalie, ci are darul de a proteja pielea şi ȋntregul organism de razele UV. De asemenea, uleiul de morcovi poate fi folosit şi ca loţiune antirid datorită antioxidanţilor şi complexului de minerale şi vitamine care previn liniile fine şi cresc elasticitatea pielii. Totuşi, uleiul de morcovi este prea concentrat şi prea colorat pentru a fi utilizat ȋn stare pură, aşa că diluează-l amestecându-l cu unul incolor, dar cu un indice de protecţie solară ridicat precum cel de germeni de grâu, SPF 20.

Ulei de zmeură, SPF 28 – 50 (ȋn funcţie de calitatea uleiului). Este mai bine să investeşti ȋntr-un ulei organic certificat pentru a te asigura că vei beneficia de un SPF ridicat şi de toate beneficiile pe care acest incredibil fruct ţi le poate da şi sub formă de ulei: vitamine A şi E care sporesc producţia de colagen, complexul de uleiuri Omega, dar şi minerale şi alte vitamine care-ţi transformă pielea ȋntr-una de păpuşă de porţelan. Pont: Uleiul de zmeură poate fi folosit şi pentru a diminua din aspectul vergeturilor sau cicatricilor vechi.

Ulei de germeni de grâu, SPF 20. Uleiul din germeni de grâu este ca un tratament intensiv pentru pielea obosită – abundă de vitamine, minerale şi anti-oxidanţi, iar partea cea mai bună este că prin epidermă corpul tău va absorbi acest elixir, astfel că ȋntregul organism va beneficia pe deplin. Uleiul din germeni de grâu este folosit ȋn tratamente interne pentru regenerarea celulelor, astfel că te va proteja de soare din interior, nu doar din exterior.

Ulei de avocado, SPF 15. Dacă ȋncă nu eşti fan avocado, ar fi bine să-ţi schimbi părerea cât de repede, pentru că acest fruct exotic este ca un tratament de frumuseţe complet şi ieftin: protejează celulele şi pielea de arsuri solare şi poluare, hrăneşte şi regenerează epiderma şi ȋntregul organism şi este atât de decadent de gustos atunci când ştii să-l prepari… Ȋmpachetează avocado ȋn hârtie sau prosop şi lasă-l să se coacă 2 – 3 zile – este gata atunci când apăsând coaja ţi se afundă degetele ȋn fruct. Taie-l pe jumătate, scoate sâmburele şi miezul cu o lingură şi fă-l piure, ca apoi să-l amesteci cu roşii, ceapă, praf de ardei iute, lămâie, sare şi piper pentru un guacamole mexican clasic sau cu cacao şi miere pentru un mousse delicios. Dacă-ţi mai rămâne piure, pune-l pe faţă pentru o mască de colagen care-ţi va face tenul să strălucească!

Ulei de soia, SPF 10. Dacă vrei să foloseşti ulei de soia, asigură-te că nu este modificat genetic şi cumpără unul organic – nu vrei hormoni şi alte chimicale ȋn organism! Astfel, dacă este de bună calitate, uleiul de soia nu este doar delicios când acompaniază preparate asiatice, ci face şi minuni când este aplicat pe piele. Deasemenea, va preveni deshidratarea pielii ȋn timp ce faci plajă pentru că este gras şi abundă de vitamine şi minerale.

Uleiul de cocos, SPF 8. Uleiul de cocos stă la baza secretului frumuseţii superbelor indience cu a lor piele de abanos şi păr strălucitor, dar şi al femeilor care trăiesc sub soarele arzător al Pacificului, astfel că va fi perfect şi pentru tine pe timp de vară dacă ai pielea de o nuanţă mai ȋnchisă. Ȋn cazul ȋn care ai ten alb, alege un ulei cu un SPF mult mai ridicat pentru că ai nevoie de extra-protecţie! Uleiul de cocos este cel mai bun ȋn anotimpurile cu temperaturi extreme, precum vara sau iarna, pentru că previne deshidratarea pielii.

Ulei de măsline, SPF 8. Culoarea de un verde ȋnchis a uleiului de măsline de bună calitate indică prezenţa unor antioxidanţi, polifenoli, care au darul de a regenera celulele şi ȋntregul organism de poluare şi raze UV, ȋn timp ce hrăneşte pielea cu vitaminele esenţiale şi o multitudine de minerale.

Ulei de migdale, SPF 6. Uleiul de migdale este folosit ȋn industria cosmetică datorită abundenţei de vitamine A şi E, esenţiale pentru o piele sănătoasă şi strălucitoare, dar şi pentru faptul că hidratează intens şi protejează epiderma de deshidratare.

Ulei de macadamia, SPF 6. Nu este doar una dintre cele mai delicioase nuci şi un tratament de frumuseţe intern (10 nuci pe zi ca gustare) care poate concura cu cele din saloane luxoase, ci şi un ulei preţios, care abundă ȋn vitamine şi antioxidanţi. Dacă ai pielea uscată, uleiul de macadamia este elixirul pe care-l căutai!

oils

Foto: hepta.ro