Ai o idee și vrei să o transformi în realitate? Psihologul Raluca Anton ne explică cum…

Una dintre întrebările pe care le aud frecvent este: De ce renunț mereu când încep să fac ceva? Știu, este o întrebare atât de generală care greu poate să primească un răspuns succint, în scris. Însă aș vrea să scot în evidență câteva idei importante când vine vorba de renunțare.

În primul rând, desigur, depinde foarte mult la ce lucruri renunțăm. Cât de importante sunt ele pentru noi, cât de bine ne iese balanța de costuri și beneficii.  De multe ori, spunem cu toții: de luni renunț la fumat, de luni întru la dietă, de luni fac exerciții și asta nu înseamnă că se și întâmplă. E un lucru atât de frecvent întâlnit. Aș putea spune chiar mai des întâlnit decât succesul într-un anumit domeniu.

Apoi, haideți să vedem de ce se întâmplă să nu ducem la bun sfârșit anumite lucruri chiar dacă suntem foarte conștienți și lucizi atunci când ni le stabilim. Ei bine, experții în comportamentul uman spun că acest lucru se întâmplă, în primul rând, pentru că nu reușim să transpunem ideile în acțiuni. Ce înseamnă asta? Practic, studiile arată că nu este suficient să știi lucruri, să deții informații pentru a schimba ceva. A cunoaște și a face sunt două concepte care sunt reflectate în creier în zone diferite. Astfel, e nevoie să fim atenți la a conecta aceste două zone pentru a avea succes în realizarea unui comportament pe care ni-l propunem. Apoi, folosim des un termen care se numește voință sau motivație. Și spunem: nu am destul voință! În psihologie, nouă ne place să credem că această voință nu există, de fapt, ca un mecanism de sine stătător. Adică, ea nu apare, pur și simplu, de nicăieri, și ne duce la a face diverse lucruri pe care înainte nu le făceam. Mai exact, motivația apare după ce încep să fac un lucru, văd că îmi iese, poate chiar îl fac cu plăcere și aceasta devine motivația pentru a-l face în continuare. Apoi, noi funcționăm perfect după rutine. O persoană își asumă un comportament abia când acesta devine rutină. Până atunci, simțim că depunem destul de mult efort pentru a-l realiza.

Iar acum, cunoscând aceste câteva aspecte teoretice apare întrebarea: Ce e de făcut? Mai jos găsiți câțiva pași care vă pot ghida în acest proces. Cu certitudine nu sunt suficienți pentru a modifica întreaga paletă de comportamente pe care am vrea să le face diferit, dar sigur pot fi un început pentru a putea produce o schimbare mică. Astfel:

  1. Fă-ți un plan care să includă pași mici. E ca atunci când gătești! Nu mănânci din prima toată prăjitură, ci o mănânci folosind felii și porții mai mici. La fel e și cu transpunerea ideilor în practică.
  2. Asigura-te că știi, cunoști toți pașii necesari când vine vorba de lucrul pe care vrei să îl faci. Asigura-te că iei în calcul toate aspectele: cât timp, câte resurse, unde, cu cine, când, astfel încât să nu te ia în surprindere ceva și să te trezești zicând: păi nu m-am gândit la asta…acum chiar nu mai pot face nimic!
  3. Șterge obiceiuri vechi înlocuindu-le cu unele noi, mai utile pentru tine. Poți face asta doar exersând și fără să te aștepți să dispară unele obiceiuri care nu îți priesc, pur și simplu, pentru că te gândești să renunți la ele. În locul lor e musai să pui un alt comportament care să îndeplinească nevoi similar, dar care să fie mai eficient din perspectiva costurilor și beneficiilor.
  4. Nu aștepta să vină motivația… ea apare după ce începi să practici ceva.

A duce lucrurile la bun sfârșit, mai ales în contextul zilelor noastre în care lucrăm cu mai multe thread-uri în același timp, pare a fi din ce în ce mai greu de făcut. În general, nu ajută să punem multă presiune pe umerii noștri, iar specific, în acest context sigur nu folosește. Dați-vă timp, faceți din acest proces unul în care adăugați lucrurile noi și nu unul în urmă căruia scăpați de lucruri vechi, iar apoi încercați să găsiți în orice comportament mic o parte hedonică.

Raluca Anton, doctor în psihologie și psihoterapeut relațional recomandat de www.paginadepsihologie.ro